[ X ]
Andrian Candu: APCEMN este o platformă ideală de comunicare între cele 12 state
9 Iunie

Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN) este o platformă ideală de comunicare intre cele 12 state membre. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, după deschiderea celei de-a 45-a sesiuni a APCEMN, transmite CURENTUL.

Potrivit speaker-ului, Republica Moldova deţine preşedinţia APCEMN pînă mîine, cînd va fi transmisă României.

„Pe parcursul celor 6 luni am reuşit destul de multe, iar cea mai mare reuşită este că aici la Chişinău, APCEMN va creste la nivel juridic. APCEMN va impulsiona cooperarea între cele 12 state membre. Această organizaţie este una dificilă, fiindcă în 7 state sînt conflicte. Este o platformă ideală de comunicare între cele 12 state întrucît relaţiile bilaterale nu sunt atît de bune cum ne-am dori”, a declarat Candu.

Totodată, acesta a spus că APCEMN trebuie să consolideze mai mult relaţiile cu statele membre UE, NATO şi alte ţări neutre din punct de vedere militar. „Această cooperare va aduce beneficii tuturor”, a conchis preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

CURENTUL.md precizează: Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, creată în 1993, numără 12 state membre – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia, Serbia și Ucraina.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților