[ X ]
Andrian Candu a avut o discuţie telefonică cu Klaus Iohannis
18 Ianuarie

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a avut astăzi o convorbire telefonică cu Președintele României, Klaus Iohannis, despre determinarea majorității parlamentare de la Chișinău cu privire la învestirea noului Guvern pro-european până la sfârșitul săptămânii curente, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul convorbirii, Andrian Candu s-a referit, punctual, la misiunea noii echipe guvernamentale, care constă în implementarea Acordului de Asociere, îndeplinirea angajamentelor Republicii Moldova față de partenerii externi, depolitizarea instituțiilor statului și reforma justiției, creșterea economică la țării.

Speakerul Andrian Candu a trecut în revistă ultimele evoluții politice și social-economice din țara noastră.

De asemenea, Președintele Parlamentului a exprimat gratitudine Președintelui României, Klaus Iohannis, și autorităților române pentru faptul că au fost și sunt mereu alături de țara noastră și cetățenii moldoveni, inclusiv în aceste momente.

Președintele României, Klaus Iohannis, a reconfirmat sprijinul României pentru Republica Moldova și și-a exprimat speranța în învestirea cât mai rapidă a Guvernului de la Chișinău, care își va asuma reformele atât de necesare și așteptate de cetățeni, va menține ca prioritate implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și va continua proiectele comune cu România.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților