[ X ]
Andrei Năstase: La ora 15:00 vom merge la Parlament
10 Septembrie

Membrii Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr” vor merge astăzi la ora 15:00, la sediul Parlamentului, unde vor avea o întîlnire cu speaker-ul Andrian Candu. Anunţul a fost făcut de unul din liderii Platformei, după întrevederea cu premierul Valeriu Streleţ, transmite CURENTUL.

„Noi am salutat efortul domnului Streleţ de a fi prezent la această întîlnire. Azi dimineaţă am fost invitaţi şi nu aveam cum să nu ne prezentăm. Nu deviem nici un pas de la revendicările din 6 septembrie. Lucrurile de principiu nu se discută. Unitatea noastră este mai presus de orice. Prin unitate vom fi mai tari, prin unitate îi vom forţa să implementeze proclamaţia noastră”, a declarat Năstase, precizînd că nu a văzut disponibilitatea clară de rezolvare a lucrurilor.

De asemenea, acesta a spus că, în această dimineaţă, a primit un apel telefonic de la un reprezentant al preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu.

„Am fost invitaţi la ora 15:00 la sediul Parlamentului pentru discuţii. Vom merge la Parlament. Noi trebuie să nu fim ca ei, să fim mai buni, mai curaţi”, a conchis Andrei Năstase.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților