[ X ]
Andrei Năstase a adresat o scrisoare. Iată detalii!
11 August

Liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a adresat o scrisoare către toţi cetăţenii Republicii Moldova „în legătură cu intensificarea atacurilor la adresa reprezentanţilor Platformei DA”, informează CURENTUL.

„Cetăţenii trebuie să înţeleagă că din cauza că pierde teren pe plan naţional şi internaţional, pentru că Platforma DA creşte puternic în sondajele de opinie reale, scopul diabolic al lui Plahotniuc este de a mă ponegri şi a mă provoca cu ajutorul mercenarilor şi interlopilor săi fără scrupule, îmbrăcaţi în haină de om, iar drept finalitate râvnită este eliminarea mea, sub orice pretext, cu orice preţ, din cursa electorală”, spune Andrei Năstase.

În context, preşedintele Platformei DA menţionează că „vom continua demascarea intenţiilor antidemocratice, criminale ale guvernării mafiote şi vom dejuca orice tentativă de obstrucţionare a libertăţilor consfinţite de Constituţia Republicii Moldova. „Nimeni şi nimic nu ne va putea opri să ne întâlnim cu oamenii năpăstuiţi ai ţării în condiţii civilizate şi de normalitate”, susţine el.

Totodată, Andrei Năstase spune că scrisoarea va fi expediată şi către instituţiile internaţionale şi ambasadele acreditate la Chişinău.

Sursa: www.jurnal.md

Inapoi la arhiva noutaților