[ X ]
A deţinut această funcţie timp de 25 de ani, iar acum riscă să fie demis
24 Februarie

Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu a efectuat ieri o deplasare inopinată pe traseul Chișinău-Orhei, unde, în mod constant, primăvara are loc comercializarea ilegală a ghioceilor – una din cele peste 200 de specii de plante incluse în Cartea Roșie, transmite CURENTUL.

„La fața locului am descoperit un număr impresionant de „negustori” ambulanți care, culmea!, nu au s-au simțit deloc intimidați de apariția noastră, ci și-au continuat nestingherit „activitatea”, încercând să ne vândă un buchet pentru 50 de lei. Alături de ei se aflau şi „managerii” — un grup de cinci tineri, cu constituție atletică, care coordonau activitatea „vânzătorilor”, printre care era și un copil minor (o fetiță de 10-12 ani)! Undeva mai departe probabil se află și „directorul” acestei societăți sau, mai bine zis, grup criminal căruia, se pare, poliția nu-i poate veni de hac. După insistențele noastre, peste circa 10 minute, când delicvenții dispăruseră în desișurile pădurii, la fața locului și-au făcut apariția inspectorii de mediu din raion și trei (!) echipaje ale poliției, care ne convingeau că atunci când ei patrulează zona nu este nici zare de ghiocel. Asta deși vânzătoarele ne-au declarat că vând constant flori și poliţiştilor, iar mai ieri a luat chiar și comisarul (probabil, din alt raion)”, a scris ministrul pe o reţea de socializare.

În urma acestei vizite, Munteanu a dispus conducerii Inspectoratului Ecologic de Stat inițierea unei anchete de serviciu în privința șefului Inspecției Ecologice Orhei, Ștefan Mihalaș, cu suspendarea din funcția pe care o ocupă de aproape 25 de ani.

„De asemenea, Ministerul Mediului va sesiza Inspectoratul General De Politie, pentru a reliefa importanța combaterii acestor tipuri de contravenții, date prin lege în competența poliției, precum și pentru a impulsiona crearea de grupuri mixte dintre inspectorii de patrulare și inspectorii ecologici. La fel, vom solicita Ministerului Educației al Republicii Moldova să investigheze absențele nemotivate ale copiilor minori de la școală, expuși riscului pe marginea traseului, contrar propriei voințe”, a conchis Valeriu Munteanu.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților