În aceste zile, am avut ocazia să discut cu un politician și, ca printre altele, i-am adresat o întrebare pe care obișnuiesc să o adresez destul de des în ultimul timp: Pe cît de posibil este un schimb de generații în politica moldovenească în acest an? El a zîmbit enigmatic și mi-a spus: „În politică nu știu dacă va fi un schimb de generații, dar în presă sînt șanse mai mari ca asemenea schimbare să fie. Evident i-am cerut să explice ce are în vedere și el mi-a spus cam următoarele: „În politică, vrem noi sau nu vrem să recunoaștem acest lucru, periodic apar noi politicieni. Astfel, în cei este 20 de ani de independență, putem spune că am asistat la un schimb continuu, dacă nu de generații, atunci de politicieni, la sigur. La voi, în presă, situația e mult mai gravă din acest punct de vedere. Aveți mastodonți încă de pe vremea lui Snegur și Sangheli. Nu zic, mulți ziariști cunoscuți au reușit să treacă cu fața curată prin ani, dar aveți și voi în rîndurile voastre niște uscături, care, toți știu, au reușit performanța de a-i pupa în fund pe mai toți politicienii care s-au făcut cît de cît remarcați în anii de independență. Voi, ziariștii, spuneți că schimbarea poate fi făcută doar cu politicieni onești, curați, cu verticalitate, care nu au nimic cu trecutul etc. Dar de ce vă faceți că nu vedeți că aceste afirmații sînt valabile și în cazul jurnaliștilor.  Or, responsabilitatea voastră în fața societății e la fel de mare ca și a politicienilor!”.

Desigur, nu am putut să accept acest punct de vedere și i-am spus politicianului că situația nu poate fi comparată. În primul rînd, pentru că ziariștii poartă responsabilitate pentru ceea ce fac doar în fața cititorilor lor, în al doilea rînd – pentru că jurnaliștii nu au acces la banul public, în al treilea rînd – că jurnaliștii nu au putere de decizie etc. Replica lui a fost una scurtă, dar punctuală: „Dar jurnaliștii prin ceea ce fac deschid accesul unor politicieni la banul public, la puterea de a decide și, prin urmare, au o responsabilitate poate chiar mai mare decît politicienii în fașa întregii societăți”. Am înțeles că interlocutorul meu e bine înarmat cu argumente și, orice i-aș spune, v-a avea un răspuns pe măsură. Totuși, nu m-am putut abține să nu-i spun ironic: „Aveți cunoștințe profunde despre presă. Vă urez o campanie electorală ușoară și o relație cu presa cît mai bună”. La care el mi-a răspuns: „Știi, dacă în alegeri ar participa direct și presa și ar exista un anume prag electoral, sînt sigur că majoritatea dintre voi nu l-ar trece. Dar, chiar și fără acest prag electoral, cred că mulți dintre voi vor pica examenul de corectitudine din acest an”.

Atunci, la emoții nu am găsit ce să-i răspund. Însă, revenit acasă, am înțeles că el în unele privințe avea dreptate. Căci, dacă astăzi presa în ansamblu este considerată una ușor de vîndut și de cumpărat de către politicieni, aici meritul le revine „mastodonților care au reușit performanța de a-i pupa în fund pe mai toți politicienii care s-au făcut cît de cît remarcați în anii de independență”. Ei au făcut bani, au obținut alte beneficii, iar noi ne-am ales cu o imagine a breslei compromisă. Poate a venit timpul să ne gîndim și noi la un schimb de generații în presă, la niște măsuri de salubrizare a spațiului mediatic. Desigur, nu-i poți arunca pe unii forțat la gunoiște sau nu-i poți înmormînta la cimitirul imaginar al presei corupte, dar, taxîndu-i ca atare pe acești indivizi, care, sînt sigur, în an electoral, vor încerca să demonstreze că sînt mai sfinți ca Papa de la Roma, în paralel împroșcînd murdărie în stînga și în dreapta, am face un mare serviciu societății. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne războim între noi spre deliciul politicienilor, dar o condamnare colectivă a oricărei tentative de partizanat politic ar fi benefică imaginii presei în general.

Dumitru Spătaru