Proiectul „Guvern fără hîrtie” va fi lansat în toamna acestui an. Informaţia a fost confirmată pentru CURENTUL de către Victoria Roşca, coordonator al portalului guvernamental al serviciilor publice la Centrul de Guvernare Electronica (CGE).
Potrivit sursei, proiectul menţionat a fost pilotat anul trecut în mai multe instituţii, însă funcţionarii au solicitat mai multe modificări.
„Sistemul a fost ajustat, iar acum sîntem în perioada de pilotare a SIGEDIA la 3 autorităţi publice. În toamnă planificăm finalizarea pilotării la alte 8 autorităţi publice: Cancelaria de Stat, Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Ministerul Apărării, Ministerul Finanţelor, MDRC, MAIA, MMPSF şi MAI”, a declarat Victoria Roşca.
De asemenea, aceasta a precizat că, pînă în prezent, pentru serviciile de elaborare, dezvoltare, testare, implementare şi mentenanţă a SIGEDIA au fost cheltuiţi 1 795 470 MDL din totalul contractului de 3 666 600 MDL.
CURENTUL precizează că Sistemului de Gestiune a Documentelor si Înregistrărilor APC (SIGEDIA) este unul din componentele-cheie a inițiativei Guvern fără hîrtie, orientat spre eficientizarea activității autorităților publice centrale, optimizarea interacțiunii informaționale interdepartamentale a autorităților publice.
Adrian Platon