[ X ]
Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” urcă în topul internațional al universităților prezente on-line
17 Februarie
foto: usmf.md

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) ”Nicolae Testemițanu” a reușit, în mai puțin de 6 luni, să se ridice cu 2 000 de puncte, plasându-se pe locul 6 630 în topul global al universităților prezente on-line, transmite Curentul.md referitor la un comunicat al USMF.

Universitatea depune eforturi constante în această direcție,  implementând cele mai noi tehnologii.

Clasamentul a fost realizat în luna ianuarie de Cybermetics Lab, un grup de cercetători de la Consiliul Național Spaniol de Cercetare din Madrid, unde sunt incluse peste 21 de mii de universități din întreaga lume, inclusiv 26 din Republica Moldova.

Vizibilitatea portalului informațional www.usmf.md a crescut şi în raport cu  site-urile instituţiilor de învăţământ superior din ţară, poziționându-se pe locul 3 – în luna ianuarie, comparativ cu locul 5 din iulie 2013. USMF ”Nicolae Testemițanu” este surclasată deocamdată, de USM şi UTM, instituţii cu un număr mai mare de facultăți și studenți.

Scopul clasamentului Ranking Web of Universities, care se realizează din 2004, este de a demonstra vizibilitatea instituțiilor academice și a celor de cercetare în rețeaua on-line și de a promova accesul deschis la publicațiile științifice. În stabilirea clasamentelor s-a ținut cont de conţinutul şi calitatea informaţiei postate pe site, precum și accesibilitatea în mediul virtual a instituţiei de învăţământ la nivel internaţional.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Platforma Independentă „Pentru Moldova”, lansată la Chișinău
    Politică |
  2. Partidul Republican „Inima Moldovei”, îngrijorat de mişcările pe care le face guvernarea în ceea ce ţine de corpul diplomatic: Se vrea fraudarea alegerilor 
    Politică |
  3. ”Pentru Moldova”: La Chișinău a fost lansată o Platformă Independentă
    Politică |
  4. Raportul lui Maxim Maxim Moroșan - la o masa rotundă internațională: situația politică internă din Moldova și perspectivele alegerilor parlamentare din 2025
    Politică |
  5. Igor Dodon: Milioane de lei sunt direcționate spre publicitate politică, în timp ce buzunarele populației sunt secătuite
    Politică |
  1. Alexandr Stoianoglo: Majoritatea parlamentară nu este o forță politică, ci o umbrelă pentru cazurile scandaloase de corupție
    Politică |
  2. Raportul lui Maxim Maxim Moroșan - la o masa rotundă internațională: situația politică internă din Moldova și perspectivele alegerilor parlamentare din 2025
    Politică |
  3. Partidul Republican „Inima Moldovei”, îngrijorat de mişcările pe care le face guvernarea în ceea ce ţine de corpul diplomatic: Se vrea fraudarea alegerilor 
    Politică |
  4. Igor Grosu, în discuții cu omologul său elen: „Grecia este și rămâne un partener sincer și un prieten de încredere al Republicii Moldova”
    Politică |
  5. Premierul a discutat cu comisarii europeni: „Moldova este în plin proces de aderare. avem nevoie de continuitatea programelor de colaborare cu UE”
    Politică |