[ X ]
Un lider de partid a devenit proprietar de televiziune. Cine și ce post TV a achiziționat
8 Aprilie

Postul  de televiziune ”Moldova Sport” are un nou proprietar. Este vorba de liderul Partidului ”Frontul Salvării Moldovei”, președintele Federației Naționale Sportive de Armwrestling din Moldova și al ONG-lui “Pro Chişinău”, Marcel Darie, transmite CURENTUL cu referire la www.newsinfo.md.

Politicianul a declarat că a decis să investească în acest canal deoarece își dorește o schimbare în ramura sportului moldovenesc.

”Din moment ce conduc o Federație de sport din Moldova, m-am gândit, de ce nu, să dețin și un post de televiziune care este axat pe domeniul sportiv. Mai mult, ”Moldova Sport” este singura televiziune de sport din Republica Moldova. Fiind noul proprietar al postului TV, îmi doresc să schimb lucrurile în acest domeniu, iar politicienii să atragă o atenție mai sporită sportivilor și să-i susțină financiar atunci când aceștia merg la diferite campionate naționale și internaționale de unde se întorc cu victorie și ne reprezintă cu mândrie țara”, a menționat Marcel Darie.

Marcel Darie este cunoscut în spațiul public ca și campion mondial la powerlifting și maestru în sport.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților