Deputații din Parlamentul Republicii Moldova au votat, în prima lectură, modificările la Codul audiovizualului privind transparența proprietății mass-media și a accesului liber la aceste informații, transmite CURENTUL.
Proiectul de lege a fost înaintat de un grup de deputați din Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova și prevede că instituțiile mass-media vor declara numele proprietarilor la Consiliul Coordonator al Audiovizualului, iar, pentru neprezentarea acestora Consiliul, ar putea să respingă acordarea licenței de emisie.
Totodată, s-a votat facilitarea accesului cetățenilor la informațiile ce țin de proprietarii mass-media, ceea ce pînă în prezent nu a fost posibil.
Modificările propuse vin să definească și noțiunea de „proprietar beneficiar” care, în sensul legii, este persoana fizică care, în temeiul legii și/sau a contractului, se află în una sau mai multe situații, cum ar fi: beneficiază sau poate beneficia de orice tip de venit din activitatea unui radiodifuzor sau distribuitor de servicii și nu are obligație de a presta acest venit unei terțe persoane; deține direct sau indirect, prin persoane afiliate, controlul asupra radiodifuzorului sau distribuitorului de servicii; are calitatea de membru al organului de conducere al unei persoane juridice cu scop necomercial sau al unei persoane juridice în care nici o persoană fizică nu deține o cotă de participare egală sau mai mare decît cota substanțială și care are competența să revoace, singur sau împreună cu alți membri, majoritatea membrilor consiliului organului executiv sau majoritatea membrilor organului executiv și/sau cenzorul ori majoritatea membrilor comisiei de cenzori al radiodifuzorilor sau distribuitorilor de servicii.
Proiectul de lege urmează să fie votat în a doua lectură, după care va fi expediat spre promulgare și publicare.
Diana Cebotari