[ X ]
Şedinţele de judecată vor fi înregistrate. Iată cine a oferit echipamentul necesar!
19 Februarie
foto: someseanul.ro

Statele Unite ale Americii au oferit echipament IT pentru înregistrarea audio a ședințelor de judecată. Acesta a fost prezentat judecătorilor de către Ambasadorul Statelor Unite, William H. Moser, transmite CURENTUL.

Ambasadorul SUA a spus că recent au fost donate instanțelor din țară 200 de computere, 200 de imprimante și 30 de scannere.

„Valoarea donației constituie 327 254 de dolari, iar echipamentul IT procurat din aceste fonduri va fi utilizat pentru îmbunătățirea eficienței, va responsabiliza judecătorii și va face mai transparent actul justiției din Republica Moldova”, a menționat Ambasadorul William H. Moser.

La rândul său, Ministrul Justiției, Oleg Efrim, și-a exprimat aprecierea pentru suportul continuu oferit de Guvernul SUA în susținerea reformelor din domeniul justiției.

„Sunt ferm convins că aceste tehnologii vor spori eficiența și transparența instanțelor de judecată, ceea ce va contribui la îmbunătățirea precepției cetățenilor față de sistemul judecătoresc”, a mai spus Ministrul Oleg Efrim.

Strategia de Reformă a Sectorului Justiției prevede dezvoltarea unui sistem e-justiție prin utilizarea eficientă a sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor (PIGD)  și întregistrarea audio a ședințelor de judecată.

Programul USAID de Consolidare a Instituțiilor Statului de Drept este un program de patru ani al cărui scop constă în oferirea asistenței tehnice pentru fortificarea competențelor și îmbunătățirea transparenței și a răspunderii principalelor instituții judecătorești în vederea sporirii eficienței și a profesionalismului reprezentanților sistemului judecătoresc din Republica Moldova.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților