Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor va prezenta, în premieră, Strategia de creștere a competitivității industriei IT, la Moldova ICT Summit 2014, care va avea loc în perioada 15 – 16 mai, la Chişinău. Despre aceasta a anunțat ministrul TIC Pavel Filip, în cadrul unei întrevederi cu Ambasadorul SUA în RM, William Henry Moser, transmite CURENTUL.
”Setul de politici pentru creşterea competitivităţii industriei IT este elaborat de MTIC împreună cu partenerii săi și are drept scop crearea unor reguli de activitate clare și aplicarea unui impozit unic. Strategia se axează pe 2 direcții prioritare. Prima, se referă la rolul IT în educație și instruirea profesioniștilor în domeniu prin crearea unor Centre de Excelență în cadrul Universităților. Cea de-a doua, ține de asigurarea unui mediu de afaceri atractiv. În acest scop, intenționăm să creăm Parcuri IT”, a menţionat Pavel Filip.
În context, Pavel Filip a mulțumit părții americane pentru suportul acordat țării noastre în dezvoltarea domeniului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor prin diverse programe si proiecte, în special prin intermediul USAID CEED II.
De asemenea, ministrul a remarcat în mod deosebit susținerea și asistența la elaborarea setului de documente privind sporirea competitivității domeniului TIC, care include: Strategia de creştere a competitivităţii industriei IT, proiectul de lege privind parcurile IT și crearea Agenției de dezvoltare a Societății Informaționale.
La rîndul său, Ambasadorul William Henry Moser a confirmat disponibilitatea SUA de a sprijini în continuare țara noastră în ce privește dezvoltarea sectorului TIC.
Adrian Platon