[ X ]
[ X ]
[ X ]
(INTERVIU) Rodica Ciorănică: „Nu cred în politicianul impecabil. Încă nu s-a descoperit aşa ceva”
16 August

Face jurnalism de mai mulți ani, deține o afacere media de succes și planifică să revină la TV. Despre showbiz, politică, viitorul presei scrise și ce o face fericită, Rodica Ciorănică, director revista „VIPmagazin”, a vorbit în interviul acordat pentru CURENTUL.md.

Curentul: Rodica, faci de mai mulți ani jurnalism, iar de 10 ani ai propria afacere media. Care este secretul succesului?

R.C.: Nu e nici un secret. Trebuie să ai ambiţie, încredere în forţele tale şi să faci ceea ce ştii mai bine. Mai trebuie să poţi să nu te opreşti decât pentru pauze foarte scurte…  E la fel de important să poţi iubi oamenii. Pentru că ei vor fi alături când o să îţi fie foarte greu.

C.: Tot mai mult se vorbește că presa scrisă e pe cale de dispariție. Tu ce crezi? Și în general, cum e să faci o revistă de calitate într-o țară atât de mică cum e R. Moldova?

304013_511519302196067_15762338_nR.C.: Nu cred că presa scrisă o să dispară totalmente. Întotdeauna o familie modernă va avea lângă măsuţa de cafea şi o revistă bună, şi câteva cărţi. Mi se pare prea trist să concentrăm toată informaţia şi metaforele lumii în trei sau patru tablete pentru fiecare membru al familiei. Sau cum ar fi să dispară bibliotecile din casele noastre şi să citim doar de pe I-pad? Cred că vor rămâne toate, doar că unele mai mult, iar altele mai puţin.  Cât despre cum e să faci o revistă într-o ţară atât de mica, pot să spun că nu e simplu. La fel cum nimic nu e simplu într-o ţară atât de mică, cu o piaţă atât de mica, cu un consumator plictisit şi supărat pentru că nu-i ajung bani, cu oameni care nu citesc, iar dacă citesc înţeleg altceva…pentru că majoritatea nu a deschis nici o carte după ce şi-au luat diploma de liceu.  Asta e trist. De multe ori mă întreb pentru ce încercăm să scriem altfel, să abordăm altfel, dacă asta vor înţelege doar câteva sute de oameni?

C.: Ai blog, dar nu prea mai scrii. De ce? Acum e trendy să fii blogger…

R.C.: Nu scriu pe blog. Dar în general mai scriu… Cred că nu am timp şi pentru blog. Dar mi-ar plăcea să revin cu un blog sincer şi cald, aşa cum a fost blogul meu acum câţiva ani.

C:. Pe când te revedem la TV? Lucrezi la vreun proiect în această direcție?

R.C.: Cred că ne vom revedea foarte curând şi la tv. Poate că această revenire mă va şi motiva să reanimez blogul, să postez zilnic impresii despre oamenii pe care îi cunosc, cu care ies la cafea, cu care voi ieşi la televizor sau în revistă.

C.: Ai contactat și contactezi permanent cu politicienii de la noi. Cum îți par oamenii care decid soarta țării?

20140531_112025-1R.C.: Cândva am comunicat mai mult cu politicienii, acum mult mai puţin.  Cum să mi se pară? Oameni ca oamenii, unii au chiar şi simţul umorului. Tot timpul am încercat să cred în ei, deşi dintr-o parte asta pare o naivitate. Cred că nu îmi ajunge cinism să nu îi cred deloc. Ştiu că în fiecare dintre ei trăiesc doi indivizi – unul din inşii ăștia vrea ca ţara asta să fie ok, iar altul  –  ca pe conturile lor să fie totul ok. Dar asta e o realitate firească. Oricine ar veni în politică va fi impus  să tragă în toate părţile – în buzunarul lor, în partidul lor, spre afacerea lor şi printre toate astea sigur că ceva va rămâne şi ţării. Nu cred în politicianul impecabil totalmente. Încă nu s-a descoperit aşa ceva.

C.: În an electoral, ce așteptări ai de la clasa politică, ca și jurnalist, dar și cetățean al R. Moldova?

R.C.: Vreau să sper că elita clasei noastre politice are suficientă inteligenţă şi raţiune ca să gestioneze lucrurile cum e mai bine pentru cetăţenii acestei ţări. Vreau relaţii de pace cu vecinii, în contextul situației din Ucraina, înţeleg ca pacea nu e doar un slogan. E o prioritate politică. Vreau ca străinii să nu se teamă să investească aici, vreau să vină mai mulţi bani europeni în agricultură, turism şi micul business. Vreau să văd cum ţara asta respiră mai cu încredere şi sunt foarte fericită când văd schimbări adevărate în drumuri, în gardurile proaspăt vopsite din satele noastre şi în privirile oamenilor obişnuiţi.

C.: Apropo, nu ești tentată să faci o carieră în politică? Ai primit oferte în acest sens?

R.C.: Încă nu sunt tentată. Încă nu am primit.

C. În opinia ta, R. Moldova are showbiz? Și ce ar trebui să facă pentru a deveni vedete adevărate?

R.C.: Pentru mine o vedetă este un om foarte puţin accesibil, care are apariţii  publice senzaţionale şi aşteptate de toată lumea. Din păcate, nu cunosc nici o vedetă locală de asemenea calibru. Toată lumea este pe facebook, ştim cu toţii cine şi ce mănâncă, cu cine iese, ce îmbracă. Nimeni dintre vedete nu mai este foarte interesant, din păcate. Şi noi, jurnaliştii, nu prea mai avem pe cine descoperi. Deci, misiunea noastră devine tot mai dificilă…

C.: Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Dar una neobișnuită?

R.C.: Fiecare zi din viaţa mea este frumoasă. Chiar şi atunci când sunt tristă şi parcă nu am soluţii. Dar fiecare clipă poate schimba lucrurile la 180 de grade, dacă ai puțină răbdare şi nu te grăbeşti să faci concluzii.

945639_475685849175529_2095200286_nC.: Dacă ar fi să mai faci o afacere, în ce domeniu ar fi?

R.C.: Mai multe. Ce pot spune acum, e că orice aş face va avea tangenţe cu media, PR-ul şi va crea emoţii pozitive. 

C.: Apropo, am remarcat că ai o colecție bogată de pantofi și genți. Putem spune că ai o slăbiciune pentru shopping?

R.C.: În ultimul timp am pus shopping-ul pe lista neagră. Cu cât se întâmplă mai rar, cu atât e mai bine. Mi-am propus să port cât de mult se poate tot ce am prin dulap si să mă ocup de lucruri serioase.

C.: Unde te vezi peste 5 ani?

R.C.: Tot prin zona asta. Dar sper că atunci lucrurile vor merge mai bine la toată lumea şi nu voi fi atât de stresată când va veni ziua să achităm salariile, să plătim tipografia şi taxele la stat.

C.: Fără de ce nu ai putea trăi?

R.C.: Fără libertate. Fără dragoste. Și fără speranță, deoarece nimeni nu ar putea trăi fără speranță.

C.: Ce te face fericită?

R.C.: Ploaia, cafeaua, succesul, cărţile, muzica şi libertatea interioară.

Text: Elena Mocreac
Foto: arhiva personală

Inapoi la arhiva noutaților