Ludmila Barbă este unul din cei mai experimentați jurnaliști de la noi și, pe bună dreptate, poate fi numită unul din cei mai pregătiți jurnaliști în domeniul integrării europene din țara noastră. Despre carieră, provocări, integrarea europeană a R. Moldova și planuri de viitor ea a vorbit în interviul acordat pentru CURENTUL. 

C.: Sunteți una dintre jurnalistele din țara noastră cu cea mai bogată experiență în domeniul televiziunii. Cum ați caracteriza mass-media din țară la această etapă ?

L.B.:  Îmi respect mult colegii de breaslă, fiindcă jurnalismul nu este o meserie ușoară. Însă, nu sunt prea mulțumită de evoluțiile din mass-media autohtonă. În cea mai mare parte, presa noastră a devenit declarativă, deci bazată pe declarații și comentarea declarațiilor sau pe fapte irelevante. Uneori se ajunge la cazuri bizare, cînd înțepătura unei albine  (chiar dacă a fost făcută de un politician)  devine cap de  știre… De multe ori, sub acoperirea  principiilor independenței și echidistanței, este promovat un jurnalism simplist, primitiv, dacă doriți. Trebuie să menționez, că această  opinie se referă mai puțin la presa scrisă, fiindcă nu prea am timp să o citesc (rog colegii să nu se supere. Nu o fac din lipsă de timp, nu din ignoranță). Mă refer mai mult la presa on-line și cea electronică. Este clar, ca de vină este și trecerea mass-media în cîmpul de afaceri, cînd produsul trebuie vîndut. Venitul este important, dar presa trebuie să țină cont de influență pe care o are asupra oamenilor.

C.: Domeniul audiovizualului a evoluat foarte mult în ultimii cîțiva ani. Putem spune că acum în R Moldova se face televiziune de calitate?

L.B.: Apariția mai multor posturi de televiziune indubitabil este o evoluție pozitivă pentru spațiul autohton al audiovizualului. Au apărut posturi tv specializate, multe posturi regionale, care sunt aproape de consumatorii de informație din regiune, acolo unde mai rar decît ar fi necesar, ajung jurnaliștii de la Chișinău. Diversitatea de posturi, indiferent de gradul lor de independență, înseamnă o pluralitate mai mare de opinii, de informație în general. Creșterea numărului de talk-show-uri la fel sporește dreptul cetățenilor la liberă exprimare. Totuși, mi-aș dori un jurnalism mai profund, un jurnalism caracterizat de o responsabilitate civică. Or, de multe ori reprezentanții clasei politice fac declarații și show-uri politice, anume pentru a sustrage atenția de la problemele cu adevărat importante, cu care se confruntă societatea, iar noi, în goana după senzații ieftine, conștient sau involuntar,  îi ajutăm să-și facă jocul sau interesul. Poate este o maladie a timpului, sau poate a societății noastre, pentru care etapa tranziției s-a extins exagerat de mult.

C.: Ce le lipsește tinerilor jurnaliști în formarea carierei?

L.B.:  Nu aș dori să generalizez. Sunt tineri jurnaliști destul de promițători. Contează să nu rămînă acolo unde sunt. Dacă aș vorbi de anumite pericole care mă frămîntă, m-aș referi la tendință generală de întinerire a jurnalismului la ecranele TV. Mă interesa mai mult timp dilema, de ce la posturile TV din Occident prezentatorii sunt trecuți de 40-50, iar alte ori și de 60, iar la noi sunt tot mai tineri. În niște studii în domeniul jurnalismului am identificat răspunsul. Valul acesta a pornit în Europa de Est după  revoluţia de catifea din 89, cînd în toate țările fostului lagăr socialist locul persoanelor în vîrstă l-au luat tinerii – reprezentanții generației care au impulsionat aceste revoluții. Dar acești prezentatori s-au maturizat odată cu societatea, care urma să fie edificată pe principii noi, democratice. Noi, însă, ….

Aprecierea jurnaliștilor trebuie făcută după gradul lor de credibilitate la public, și nu reieșind din faptul, care și sub ce regim a activat. Cu toții suntem produsul vremurilor pe care le trăim. Jurnalismul profesional, după mine, include și cunoștințe vaste în diverse domenii, dar și experiență de viață acumulată. Pornind de la aceasta, apreciezi evenimentele  de pe alte poziții, încerci să-i vezi locul în sistem. Le-aș recomanda începătorilor, să fie conștienți, că sunt responsabili atît în fața celor pentru care scriu sau realizează reportaje, cît și în fața celor despre care scriu aceștia fiind deseori  vulnerabili fără să-și dea seama.

C: Care au fost cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat de-a lungul anilor?

L.B.: Nu aș minți, dacă aș spune că toate emisiunile realizate de mine au fost o provocare. Cînd am pășit pragul televiziunii pentru prima oară în calitate de jurnalist, am lucrat la „Unda Tineretului”. Generaţia anilor 90 își amintește, probabil, că pe atunci era unul dintre cele mai progresive și ambițioase proiecte tv.  Alături de colegii din redacție am organizat mai multe dezbateri, încercînd să evităm niște evoluții similare cu cele din Nagornîi-Karabah. O altă provocare a fost realizarea pe parcursul a circa 4 ani a emisiunii „Epicentru”, care după conflictul armat de pe Nistru, își propunea să reîntoarcă oamenilor de pe ambele maluri încrederea. După conflictul armat era o misiune aproape imposibilă. Au fost de toate: miliția transnistreană  m-a reținut în mai multe rînduri, fiindcă camera de vederi era asemeni unei cîrpe roșii la corrida. M-a purtat prin Tighina un tînăr “pacificator”  rus cu automatul Kalașnicov la spate. Printre provocările recente aș aminti de edițiile speciale la Moldova-1, organizate cu ocazia vizitelor înalților oficiali europeni.  În calitate de autor și moderator, am lucrat în emisie directă cîte  5-6 ore încontinuu, timp în care se schimbau invitații și temele, aveam conexiuni cu carele mobile de la Aeroportul Internațional și Reședința de Stat, experți din afara țării, etc. Cred că, pentru orice jurnalist abilitat  cu o responsabilitate nu doar profesională, ci și una civică – fiecare material este o provocare.

C: Sunteți moderatoarea emisiunii „Vector European” și unul dintre cei mai informați jurnaliști în materie de integrare europeană a țării. În opinia Dvs.,  unde se află R. Moldova pe calea aderării la UE?

L.B.: Cred ca trebuie să vă dau dreptate, chiar dacă ar fi lipsit de modestie acest lucru. În 2003 am fost unul dintre trei jurnaliști din Moldova, care în urma unui trening, organizat de Institutul de Politici Publice din Moldova  și Institutul IWENT din Germania am obținut Certificatul de formator european. În toți anii care au urmat, am reflectat consecvent toți pașii făcuți de țara noastră în această direcție. Au dreptate cei, care spun că Uniunea Europeana nu ne-a promis o integrare plenară. Dar lucrurile se schimbă vertiginos. Conjunctura geopolitică îi face pînă și pe cei mai conservativi europeni să-și modifice viziunile și opțiunile. Cine a putut visa acum 10 ani, ca am putea obține vreo dată libera circulație în spațiul Schengen?

Acum poți auzi multe critici, că abolirea regimului de vize nu înseamnă și dreptul la muncă. Așa este. Dar haideți să ne amintim, că mai puţin de un sfert de secol în urmă trăiam în spatele unei cortine de fier, într-un spațiu, care chiar dacă reprezenta a șasea parte din uscatul lumii, era totuși unul închis. Apropo, în scurt timp TV Moldova-1 va lansa un ciclu de fillere „De la cortina de fier la libera circulație” pentru a aminti principalele etape pe care le-am parcurs în această direcție în ceva mai mult de 20 de ani. Pentru a aprecia unde am ajuns, trebuie să ne amintim de unde am pornit.

Cred că Republica Moldova are șansa să se integreze în UE într-o perspectivă mai îndepărtată.  Dar să nu uităm, că și cele 10 ţări, care au aderat la 1 mai 2004 au parcurs o cale de 10-14 ani pînă au obținut calitatea de membru, au efectuat mai multe reforme, unele dintre care absolut nepopulare.  Însă viitorul nostru depinde în mare parte și de noi. Acum trebuie să-i convingem nu doar pe europeni că suntem serios intenționați să asimilăm valorile și standardele europene, ci si pe conaționalii noștri, care între timp au devenit eurosceptici.

C.: Cît de real este ca, începînd cu anul 2014, moldovenii să circule liber în UE?

L.B.: Cred că este un obiectiv real.  Sunt mai multe argumente în favoarea acestei afirmații. În primul rînd, libera circulație, acordurile de liber schimb și cele de creare a zonelor economice libere sunt elementele-cheie ale Parteneriatului Estic. Moldova cu adevărat este lider printre cele şase țări, fiindcă situația este evaluată în comparație cu ceilalți 6 membri. După eșecurile suferite în raport cu Armenia și mai cu seama cu Ucraina, UE va trebui să demonstreze, că promisiunile sale pot fi materializate. Bruxelles-ul a negociat și cu Rusia un regim liberalizat de vize. Însă după presiunile făcute asupra Erevanului și Kievului, ține de onoarea UE să acorde libera circulație în mod prioritar altcuiva. Mai sunt pașapoartele romînești oferite moldovenilor, deci mulți dintre conaționalii noștri deja se bucură de această libertate, și europenii cunosc acest lucru.

Ceea, ce ar putea bloca acest proces – o situație de instabilitate, în Est sau în Sud. Cred însă, ca mass-media noastră şi-ar putea aduce contribuția în prevenirea anumitor procese. Haideți să scriem nu doar despre beneficiile UE, dar și despre problemele cu care se confruntă Belarus și Kazahstan în interiorul Uniunii Vamale. Trebuie să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă, că nu te poți bizui pe un parteneriat spre care ești împins prin șantaj, și că atunci cînd accepți umilința contra  unor promisiuni de prețuri mai mici la resursele energetice, te faci vulnerabil și accepți poziția de supus pentru mult timp înainte, or orice manifestare de “rebeliune”, ar însemna să fii întors la poziția „0”.

C.: Contactați cu mulți politicieni, demnitari. În opinia dvs., cît de sinceri sunt aceștia cînd vorbesc pentru public?

L.B.: La începutul carierei mele jurnalistice, cînd lucram la “Unda Tineretului”, venise în redacție o pereche de tineri, care s-a plîns că intendenta i-a dat afară din căminul muncitoresc. Pornită să restabilesc dreptatea, am aflat un alt adevăr: căminul era pentru bărbații solitari, domnișoara s-a stabilit ilegal cu traiul în camera viitorului soț și, plus la toate, încălcau cu regularitate regulile instituite de administrația  căminului. A fost o lecție pe care am încercat să o însușesc – să pun la îndoială ceea ce aud, chiar dacă sună foarte credibil.  Cît ține de sinceritatea politicienilor,  cred că fiecare dintre noi trebuie să confrunte declarațiile acestora cu faptele ulterioare. La fel, nu ar trebui să uităm, că de multe ori politicienii spun ceea ce ar dori să audă electoratul. În ce măsură suntem gata să auzim adevărul?

C.: Admiteți o schimbare a carierei? Spre exemplu, să faceți politică…

L.B.: Indirect am făcut și fac politică  de mai mult timp. De exemplu, în cei mai bine de 5 ani  (2002-2008) cât am colaborat cu Vocea Americii – serviciul de limba rusă (free lancer), am promovat interesele țării, am încercat să conving publicul din exterior, că Moldova trebuie să revină pe harta Europei și că de una singură nu va putea ține piept presiunilor din fosta metropolă.  Știu, că materialele mele au fost apoi preluate de alte medii și, cît nu ar i de straniu, de unele rusești. Dacă ar fi vorba de percepția clasică a politicii, atunci ar trebui să spun, că antrenarea în politică ar fi o provocare pentru mine. Dacă aș decide vreodată să devin membru al unui partid, acesta ar trebui să fie de orientare europeană și să promoveze profesionalismul la toate nivelurile. Însă, dacă m-aș lansa în politică, ar trebui să părăsesc jurnalismul, fiindcă sunt două lucruri incompatibile.

 C.: Cum și unde vă vedeți peste 10 ani?

L.B.: Deputat în Parlamentul European. Glumesc…

C.: Vă mulțumim!

Text: Elena Mocreac