La 20 noiembrie curent, Universitatea Tehnică din Moldova a organizat un eventual „Târg al locurilor de muncă” pentru a veni în ajutorul studenţilor ce sunt în căutarea locurilor de muncă, dar şi a angajatorilor care sunt în proces de selectare a candidaţilor pentru funcţiile vacante disponibile, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al Î.S. „Fiscservinform”.
Întreprinderea a fost oficial invitată la acest eveniment, fiind prezentă cu mai multe oferte în acest sens.
„Astăzi, tinerii se confruntă cu o situaţie de dilemă în identificarea unui job potrivit, pentru că, de regulă, angajatorii solicită experienţă, un careva stagiu şi practica, de care absolvenţii sau studenţii pur şi simplu nu dispun. Am dorit să optimizăm acest aspect şi să oferim specialiştilor în devenire oportunitatea de a ne demonstra că pot face faţă cerinţelor postului solicitat”, a declarat administratorul Î.S. „Fiscservinform”, Vitalie Coceban.
Î.S. „Fiscservinform” este specializată în dezvoltarea şi implementarea soluţiilor IT în beneficiul societăţii, sarcina principală fiind eficientizarea Sistemului informaţional fiscal şi integrarea lui în infrastructura guvernării electronice.
„Astfel, prin participare la târg, ne-am propus să identificăm candidaţi care au abilităţi şi dorinţă să contribuie la modernizarea şi îmbunătăţirea proiectelor, soluţiilor şi serviciilor dezvoltate de întreprinderea noastră. Mai mult ca atât, de la începutul anului am implementat incubatorul „Tînărul specialist în domeniul sistemelor informatice fiscale”, potrivit căruia studenţii pot realiza la Î.S. „Fiscservinform” practica de producere, licenţă sau masterat şi ulterior de a se încadra în câmpul de munca, ca membru a echipei noastre”, a adăugat Vitalie Coceban.
Principalele caracteristici de care trebuie să dea dovadă candidaţii sunt: iniţiativa, implicarea şi disciplina. Ştim să apreciem şi să remunerăm rezultatele colaboratorilor, iar mediul de lucru oferit este psihologic armonios, ergonomic şi utilat pentru ca munca să fie desfăşurată în condiţii de maximă comoditate şi satisfacţie.
Studenţii sunt invitaţi să aplice pentru unul din posturile vacante disponibile pe pagina oficială a întreprinderii – www.fiscservinform.md sau să participe la programul gratuit de acumulare a experienţei profesionale.
Adrian Platon