Corporația IBM apreciază înalt Pachetul de competitivitate a industriei IT, care vine să asigure un mediu competitiv și atractiv pentru dezvoltarea afacerilor în domeniul IT. Opiniile au fost expuse astăzi, în cadrul întrevederii ministrului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip, cu Directorul IBM pentru Software, Christopher Caswell, și reprezentantul teritorial al companiei pentru Republica Moldova, Victor Ciobanu, transmtie CURENTUL.
„La elaborarea acestui set de politici ne-am ghidat de constrângerile existente în domeniu și posibilitățile de lichidare a acestora printr-o abordare profundă și complexă”, a informat Pavel Filip.
El a precizat că cele mai grele constrângeri pentru businessul IT sunt birocrația administrativă, posibile abuzuri și acte de corupție din partea funcționarilor.
„În parcurile IT virtuale astfel de impedimente nu vor exista. Rezidenții vor avea liber la creație și dezvoltare, plătind un impozit unic de 7% . Astfel, sistemul fiscal va fi simplificat la maximum, iar companiile vor beneficia de reguli clare de activitate. Urmare vor apărea noi oportunități de afaceri”, a accentuat Pavel Filip.
De menționat că Republica Moldova are o infrastructură bine dezvoltata, ce urmează să furnizeze servicii de operare si mentenanța a sistemelor IT. Ministrul s-a referit și la eforturile depuse pentru asigurarea sectorului TIC cu specialiști de înaltă calificare. În acest context, Pavel Filip a mulțumit corporației IBM și partenerilor pentru contribuție la crearea Centrului de Excelență pe lângă Universitatea Tehnică din Moldova. Acest Centru va crea o platformă de conlucrare dintre mediul academic și cel de afaceri pentru asigurarea sectorului IT cu specialiști bine pregătiți.
Reprezentanții IBM au reconfirmat disponibilitatea de a susține aceste proiecte importante pentru sectorul IT.
„Regăsim obiectivele noastre de business în obiectivele strategice ale MTIC și suntem dispuși să răspundem solicitărilor Dumneavoastră de a iniția noi parteneriate și a dezvolta afacerile care sunt deja în derulare”, a menționat Christopher Caswell, Director IBM pentru Software.
La rândul său, reprezentantul companiei pentru Republica Moldova, Victor Ciobanu, a specificat: ”Portofoliul IBM este larg și compania este gata să contribuie la susținerea acestor proiecte cu expertiză, traininguri, software, hardware și servicii. Dorim să ne conectăm la procesele de sprijinire a companiilor din Moldova în vederea îmbunătățirii securității cibernetice şi a creării de locuri de muncă”.
Corporația IBM este prezentă pe piața Republicii Moldova din anul 1997.
Adrian Platon