[ X ]
Concursul „Generația Z – 2016″, organizat sub patronajul ministrului TIC, și-a desemnat cîștigătorii
6 Iunie

Câștigătorii concursului ”Generația Z”, desfășurat sub patronajul ministrului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vasile Botnari, au fost desemnați ieri, în cadrul Galei TIC 2016. Tinerii care și-au prezentat lucrările la concurs au fost remunerați cu premii valoroase – burse anuale de studii, laptop-uri performante și tablete, transmite CURENTUL.

La ediția 2016 a concursului tinerelor talente în IT Generația Z au aplicat peste 50 de elevi și studenți din toate localitățile țării. În marea finală au intrat 15 concurenți, care au prezentat proiecte în următoarele cinci categorii: elaborare/creare soft; desen digital tematic;  prezentări multimedia;  web design;  electronică aplicată şi comunicaţii.

Prezent la eveniment,  viceministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vitalie Tarlev a menționat că „domeniul TIC capătă o importanță din ce în ce mai mare pe piața din Republica Moldova. În acest sens, concursul „Generația Z” a fost gândit de către MTIC cu scopul de a le oferi tinerilor pasionați de acest domeniu, posibilitatea de a-și prezenta ideile și de a interacționa cu persoane cu interese comune.”

„În acest an participanții au dat dovadă de spirit inovativ și ne-au uimit prin proiectele inedite”, a adăugat viceministul TIC.

După ce participanții și-au prezentat lucrările, juriul format din profesioniștii domeniului TIC – reprezentanți ai mediului academic și de business, a desemnat câștigătorii pentru fiecare categorie, după cum urmează:

Categoria Elaborare/ Creare Soft

Locul I:  Alexandru Sterpu, UTM, proiectul „Aplicație de testare a cunoștințelor la diferite discipline”

Locul II: Marusic Diana, Liceul Teoretic „Ion Creangă”,proiectul „Sistem automatizat de tastare comparativă a execuției programelor”

Locul III: Valenin Vozian, Liceul ASM, aplicația „Lașm_app”

Categoria Desen Digital Tematic

Locul I:  Calcatinge Constntin, UTM, Design Digital cu tematica „Securitate Cibernetică”

Locul II:  Maria Maslovskaea,  Liceul „D. Cantemir”, Desen Digital cu tematica „Securitate Cibernetică”

Categoria Web Design

Locul I:  Coțofană Dumitru, UTM,  proiectul „Portal literar pentru tinerii care iubesc poezia”

Echipa formată din: Nicu Donica, Anton Cojocaru, Vitalie Goțonoagă, ASEM, Platforma „FreezeUp”

Locul II: Alexandru Stratulat, UTM, „Ciao Chat” – o rețea modernă de socializare

Locul III: Daniela Frimu, Liceul „Seliște”, Forum online cu denumirea„ Seliște”

Categoria Electronică aplicată și Comunicații

Locul I: Nicolae Mihalache, Liceul teoretic „Ion Creangă”, Panou publicitar inteligent ce ajută la crearea unui oraș inovativ

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților