Maxim Masiutin, directorul companiei „Ritlabs”, a participat la ședințele Comisiei de jurizare a lucrărilor în cadrul concursurilor, organizate de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, marcată, tradițional, la 26 aprilie, informează CURENTUL.
Este vorba despre Concursul de imagine „Creativitatea în mediul digital – Redefinirea culturii!”, Concursul privind elaborarea unui interviu-video interactiv privind cunoașterea domeniului proprietății intelectuale de către societate, Concursul național pentru tineri „Joc on-line interactiv în domeniul Proprietății Intelectuale”. Cu scopul de a premia câștigătorii, AGEPI a organizat la 26 aprilie o ceremonie – ședința festivă, dedicată Zile Mondiale a Proprietății Intelectuale.
Maxim Masiutin, directorul companiei „Ritlabs”, a înmînat premiul întîi pentru interviu-video interactiv, Cameliei Irodoi, elevă în clasaa VII-a, gimnaziul Cotova, r. Drochia. Ea a obținut premiul pentru Concursul Interviu interactiv ”Cu ce se asociază Proprietatea Intelectuală?”.
Cu premii de categoria I s-au mai ales Sergiu Amarfii și RaduGori, studenți la Colegiul Politehnic din Chișinău, pentru Joc online în domeniul Proprietății Intelectuale; Alexandru Popescu, elev la Liceul Teoretic „Ion Creanga”, pentru crearea imaginii cu tema: ”Creativitatea digitală. Redefinirea culturii”. De asemenea, mai mulți participanți s-au ales cu mențiuni speciale.
Totodată, companiei „Ritlabs” i-a fost conferită, de către directorul general AGEPI, Octavian Apostol, o diplomă pentru contribuție deosebită în sfera creativității și inovării.
Precizăm că, AGEPI este o instituție publică aflată în subordinea Guvernului Republicii Moldova, responsabilă de promovarea și realizarea activităților în domeniul protecției juridice a proprietății intelectuale privind drepturile de proprietatea industrială, dreptul de autor și drepturile conexe. La nivel internațional, AGEPI reprezintă Republica Moldova în Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale în alte organizații internaționale, regionale și interstatale pentru protecția proprietății intelectuale, dezvoltă relații de colaborare cu acestea, precum și cu instituțiile de profil ale altor state.
Compania Ritlabs a fost fondată în anul 1998 și se specializează în elaborarea produselor pentru comunicarea eficientă și securizată. Unul dintre produsele principale ale companiei Ritlabs este programul poștal „The Bat!” – un brand cunoscut larg peste hotarele Republicii Moldova. Ritlabs este unica companie care deține propria marcă în domeniul IT – „The Bat!”, iar produsele sale se exportă în peste 100 de state ale lumii.
Cristina Pendea