Compania „Ritlabs” a obținut medalia de argint la categoria „EXPORT” în cadrul concursului “Marca comercială a anului 2014”. Premiul a fost acordat pentru marca comercială „The Bat!”. Ceremonia de premiere a avut loc aseară, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat al companiei, concursul, care este organizat de Camera de Comerț și Industrie, are scopul de a promova pe piaţa autohtonă practicile de succes în domeniul marketing-ului şi branding-ului. Competiţia este o testare a competitivităţii produselor şi serviciilor moldoveneşti, efectuată în baza evaluării mărcilor comerciale de către un juriu profesionist şi de către consumatorii din Moldova.
„Ritlabs” este compania care produce The Bat! – pogramul de poștă electronică, care este foarte cunoscut peste hotare. SRL „Ritlabs” este unica firmă din Moldova, care creează programe pentru computer integral, de la început și până la capăt, și le vinde în lumea întreagă sub marca comercială proprie, iar The Bat! este unicul brand în domeniul IT din Moldova, cunoscut larg peste hotare. În fiecare an programele companiei sunt vândute în medie în 97 de țări ale lumii, iar în total utilizatorii al programului The Bat! se află în 191 de țări.
În cadrul ceremoniei de premiere, care a avut loc aseară, Maxim Masiutin, director SRL „Ritlabs” a spus că premiul obținut este unul foarte important.
„Este o dovadă a calității serviciilor și produselor noastre, care ne motivează și mai mult să muncim”, a precizat Maxim Masiutin.
Medaliile în categoria MARCA COMERCIALĂ „EXPORT” se acordă pentru cea mai eficientă strategie care a adus rezultate considerabile la ieşirea pe noi pieţe. La această categorie au participat mărcile companiilor autohtone, producătoare de bunuri şi prestatoare de servicii, înregistrate în străinătate, care cuceresc pieţe externe şi creează o imagine favorabilă a țării.
The Bat! a apărut pe piaţa mondială în anul 1998 şi este acum principalul program poştal. Între utilizatorii programului se numără posesori de computere casnici, organizaţii de stat, precum şi bănci şi alte instituţii financiare, întreprinderi din industria aerocosmică, petrolieră şi a gazelor, companii din domeniul asigurării cu programe şi aparataj, un cerc larg de firme din business-ul mic şi mijlociu din 191 de ţări ale lumii.
Adrian Platon