În viitorul apropiat, Consiliul Europei în colaborare cu MTIC urmează să lanseze un nou proiect de promovare a principiilor deschise de Guvernanță a Internetului. Subiectul a constituit principala temă de discuție în cadrul întrevederii dintre viceministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vitalie Tarlev și administratorul Departamentului Societate Informațională, drepturile omului și statul de drept al Consiliului Europei, Loreta Vioiu, transmite CURENTUL.
Părțile s-au referit la activitățile propuse în cadrul proiectului și relevanța acestora în scopul acoperirii necesităților de informare publică, organizare cursuri de instruire pentru funcționarii vizați, dar și alte grupuri de interes din Republica Moldova. Oficialii au decis despre oportunitatea unei asemenea inițiative în urma altor activități publice realizate de Minister în comun cu Consiliul Europei la acest subiect, iar MTIC și-a exprimat deschiderea deplină în vederea promovării unor principii libere de Guvernanță a Internetului, în conformitate cu normele europene în acest sens. Internetul a devenit o necesitate și un drept fundamental al omului, din care cauză asigurarea accesului liber și neângrădit la acest instrument a devenit atât de importantă. S-a convenit ca proiectul să cuprindă activități de consolidare a capacităților la nivel de țară și regional atât pentru factorii de decizie politică și sectorul privat, cât și pentru societatea civilă.
În cadrul întrevederii au fost examinate, de asemenea, realizările anterioare și proiectele în derulare din domeniul TIC, precum și definite direcțiile de cooperare ulterioară în scopul fortificării relațiilor de parteneriat între instituții. Delegația europeană a fost informată despre deciziile recente ale guvernului pe dimensiunea TIC, precum și despre succesele înregistrate în implementarea proiectelor de interes sporit pentru Consiliul Europei.
Un alt subiect al discuțiilor l-a constituit cel mai important eveniment al anului din domeniul TIC – Moldova ICT Summit 2015. Oficialii au vorbit despre agenda, obiectivele și viziunile ce urmează a fi prezentate la reuniune. O atenție aparte a fost acordată proiectului Programului privind securitatea cibernetică, document de politici ce urmează a fi lansat în cadrul Moldova ICT Summit 2015. Loreta Vioiu a confirmat interesul și disponibilitatea reprezentanților Consiliului Europei de a participa la această reuniune, dar și de a sprijini cu expertiză inițiativa dată.
Adrian Platon