Anna Smolnițchi face jurnalism din 2006, însă în cadrul proiectului ,,Ce nu știai despre…” lansat de portalul nostru, a povestit ce profesia credea ea că va avea.
„Puțini știu că am absolvit facultatea de drept. Am făcut drept procesual penal și criminalistică. Mă gândeam că voi deveni cel puțin un ofițer de urmărire penală, căci filmele despre criminali totdeauna m-au captivat. Îmi place să urmăresc activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept în acțiune”, a declarat Anna.
Pe lângă studiile la Universitatea de Stat, viitoarea jurnalistă a urmat și o școală de muzică, cunoștințe pe care și astăzi le mai aplică atunci când dispune de timp liber.
“Am mai făcut și școala de muzică. Timp de 5 ani am studiat la secțiunea pian. Părinții mi-au luat pian după ce au văzut că-mi imitam educatoarea de la grădiniță. Mă așezam în fața unui dulăpior cu oglindă și îmi închipuiam că apăs clapele pianului. Cânt și astăzi la pian cu o condiție: să am notele muzicale în față”, a precizat ea.
Curiozitățile nu se opresc aici, căci jurnalista este pasionată și de sportul extrem, a sărit cu parașuta și intenționează să o mai facă.
“Trăgând cu ochiul la ce am zis mai sus îmi dau seama că mulți m-ar putea considera nebună , dar îmi plac sporturile extreme și viteza: driftingul, kartingul, saltul cu parașuta, kayakingul și alte activități. Am sărit cu parașuta de la 3 km și urmează, cred eu, să repet isprava”, a menționat Anna.
Cu toate acestea, Anna a rămas fidelă jurnalismului, lucru de care este mândră.
„Am decis să rămân în televiziune căci e o pasiune din copilărie. Imitam crainicul de la știri, luam un ziar, îmi puneam ochelarii și citeam cu voce gravă știrile. Astfel, la absolvirea Universității, fiind deja în televiziune de vreo 4 ani, am ales lejer pasiunea mea dintotdeauna și nu regret…dimpotrivă”.
Natalia Moraru