foto: timpul.md

Paştele Blajinilor este cea mai însemnată dintre toate zilele, ce se prăznuieşte o dată pe an în Moldova și în care se pomenesc morţii. E cea mai mare prăznuire pe care o fac credincioşii în cinstea celor adormiţi. E cel mai frumos obicei al lor.

Paştele Blajinilor se prăznuieşte a doua zi după Duminica Tomii, luni, sau a opta zi după Paşti. După luminatul praznic de mare bucurie în cinstea celui ce a înviat din morţi, al Învierii Domnului, se apropie şi Paştele morţilor, Paştele Blajinilor.  Pentru această zi se fac din vreme anumite pregătiri şi la cimitir şi acasă, aceste din urmă cer şi cheltuieli. Femeile cu copiii vin la cimitir şi curăţă buruienile uscate de pe mormânturi, la cele mai vechi le adună ţărâna şi le orânduiesc frumos, boiesc crucile sau le văruiesc.

În ziua de Paştele Blajinilor, toată lumea, femeile, copiii şi unii bărbaţi vin la biserică, la sfânta slujbă, iar alţii se duc de-a dreptul la cimitir. Fiecare femeie aduce cu ea într-o legătură sau două: tătuşii („tătuşiile” sunt şervete sau prosoape), colaci cu lumânări, câte un prosop sau bucată de pânză pentru un mormânt, paşti, cozonac, păsculiţe mici coapte anume pentru „Blajini”, ouă roşii, fripturi şi mâncări, apoi rachiu, vin sau bragă pentru masa de obşte de la sfârşit.

Preoţii ies din biserică împreună cu oamenii, câţiva cu steaguri, şi vin la cimitir. Aici se face o panahidă de obşte la care se pomenesc încă o dată toate pomelnicele date pentru pomenire în biserică la slujbele din sâmbetele din Postul Mare. După panahida de obşte, se fac scurte litii pe la mormânturi. Gospodina casei, mama copiilor, e aceea care aşteaptă de obicei pe preot cu toate gata, când nu-i ea, sunt copii ei.

În aşteptarea preotului, gospodina casei sau altcineva aşterne pe un mormânt al vreunuia din rudele casei un prosop sau un petec de pânză, pe care pune colaci, paşti, cozonac, păsculiţe mici sau bucăţi de cozonac, fiecare bucată cu lumânare şi câte un ou roşu, apoi mâncări şi o sticlă cu vin, face şi un foc mic şi aşteaptă cu pomelnicul în mână.

Preotul vine şi săvârşeşte o ectenie, pomenind pomelnicul întreg al casei, iar când dascălul cântă „Vecinica pomenire”, preotul udă mormântul cu vin.

E adevărat că obiceiul și tradiția trăieşte, dar nu mai este cum a fost. Oamenii vin mai puţini la cimitir şi cei care vin se grăbesc înapoi. Bucuria de odinioară de Paştele Blajinilor nu mai este aceeaşi, astăzi.

Elena Mocreac