[ X ]
Vinurile moldovenești au fost lansate şi în Asia
19 Noiembrie

În perioada 11-13 noiembrie curent, 20 de vinării și-au prezentat produsele la un stand național sub egida brandului de țară Wine of Moldova la expoziţia internațională specializată „ProWine”, în Shanghai – puntea de lansare pe continentul asiatic, transmite CURENTUL.

Expoziția „ProWine” transformă anual orașul Shanghai într-un „centru al universului vinurilor” . Această platformă comercială e reprezentativă pentru trendurile pe piaţa asiatică în materie de gust, arome, dar și a strategiilor de vânzare şi promovare a vinurilor pe piața chineză.

” Vinurile Moldovei s-au aflat în premieră la această expoziţie şi aceasta reprezintă un pas important pentru programul „Wine of Moldova”. Participarea noastră la expoziție este un o acțiune de promovare strategică, care va aduce succese comerciale producătorilor naționali, vinurile roşii ale Moldovei, în special, bucurându-se de o popularitate și apreciere înaltă. Grație calității acestora, a tradițiilor noastre milenare și a stilului vinurilor noastre, suntem poziționați alături de elita vinicolă a Europei”, a declarat Dumitru Munteanu, Director al ONVV .

În primele 8 luni ale anului 2014 Republica Moldova a exportat 3,1 milioane litri de vin îmbuteliat, cu 9% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2013, însumând 16% din totalul exporturilor.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților