[ X ]
Un nou format de instruire pentru contribuabili
10 Noiembrie

În scopul optimizării proceselor de organizare a întregului act de administrare fiscală şi pentru a crea un sistem de colaborare favorabil, uşor accesibil între SFS şi contribuabili, organul fiscal în asociere cu PP „Monitorul Fiscal FISC.md” – organizează un ciclu de seminare instructive în contextul cerinţelor de ultimă oră cu privire la modernizarea serviciului public, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al Î.S. „Fiscservinform”.

În acest mod, profesioniştii practicieni din cadrul SFS, Asociaţia Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova AO „Ecofin Consult”, Asociaţia contabililor şi auditorilor profesionişti din Republica Moldova (ACAP),  precum şi autorii PP „Monitorul Fiscal FISC.md” vor oferi participanţilor consultaţii calitative referitoare la noile acte normative contabile, reglementările contabile existente, neconcordanţele între noţiunile utilizate în actele normative contabile noi şi cele existente, corectitudinea completării declaraţiilor fiscale, modificările privind reţinerea impozitului pe venit, administrarea impozitelor şi a TVA.

Astfel, la 17 noiembrie 2014 este planificat un seminar, care va avea loc în incinta IFS pe mun. Bălţi, la care urmează să participe contribuabilii şi funcţionarii fiscali din raioane Bălţi, Rîşcani, Drochia, Floreşti, Sîngerei.

De asemenea, la 20 noiembrie 2014 este planificată desfăşurarea seminarului la Comrat cu participarea contribuabililor şi funcţionarilor fiscali din raioane Comrat, Vulcăneşti, Ciadîr- Lunga, Taraclia.

Participanţii la seminar vor avea posibilitatea de a adresa întrebări moderatorilor pe subiecte economico-fiscale, la care vor obţine răspunsuri autentice şi consultaţiile necesare.

Concomitent, la seminare va fi posibil abonarea la PP „Monitorul Fiscal FISC.md”, obiectivul principal al căreia este de a informa contribuabilii despre poziţia oficială a Serviciului Fiscal de Stat referitor la implementarea legislaţiei fiscale, avînd ca scop sistematizarea practicii fiscale şi ajustările ei în concordanţă cu legislaţia existentă.

Reamintim, că actualmente este în derulare acţiunea promoţională „Plăteşte minim, beneficiază maxim!”. Conform acestei acţiuni, pînă la 31 decembrie curent achitaţi preţul abonamentului „OPTIM”, ce include exclusiv versiunea de tipar a revistei, dar beneficiaţi de pachetul  „PREMIUM”, care pe lîngă revistele în format de hîrtie prevede şi accesul la arhiva electronică a ediţiilor, posibilitate de comunicare on-line cu autorii, diverse servicii pentru contabili şi informaţii utile disponibile pe site-ul monitorul.fisc.md.   Procedura de abonare poate fi realizată on-line, accesînd site-ul monitorul.fisc.md, rubrica „Abonare prin internet”, sau apelînd Centrul de Abonare la numărul de telefon (022) 822 031.

Prin cursurile instructive organizate, Serviciul Fiscal de Stat urmăreşte consultarea persoanelor fizice şi juridice pentru a institui procese de conlucrare cu SFS definite în mod clar şi standardizat.

În acest context Vă informăm că, seminarele sunt preconizate pentru a îndemna contribuabilii să se implice activ în dialogul „de la egal la egal” cu SFS, să se conformeze  benevol la declararea şi achitarea obligaţiunilor fiscale şi în acest mod să sporească gradul de credibilitate aferent administraţiei fiscale.

Prin aplicarea acestui mecanism de instruire sub o nouă formă, SFS exprimă încrederea că contribuabilul va activa respectând legislaţia în vigoare şi îşi va onora obligaţiile faţă de stat, contribuind astfel la prosperarea ţării.

 Sursa: www.fiscservinform.md

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  2. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  3. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |
  1. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  2. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |