Ofițerii Inspectoratului Naţional de Investigaţie împreună cu angajații Inspecției Financiare și BPDS „Fulger” au efectuat percheziții concomitent la trei întreprinderi amplasate în municipiul Chișinău, Bălți și raionul Florești, transmite CURENTUL.
În cadrul percheziţiilor în birourile angajaţilor, precum şi în depozitele companiilor, ofițerii Direcției investigarea fraudelor au ridicat acte contabile, calculatoare care conţin informaţii, privind activităţile financiare ale întreprinderilor vizate.
La fel, din oficiile factorilor de decizie, polițiștii au ridicat diferite înscrisuri cu caracter de contabilitate dublă şi de ciornă atît în format electronic, cît şi scrisă sub formă de agende, registre și fişiere. Toate materiale ridicate sunt supuse reviziei financiară în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor care au dus la insolvabilitatea întreprinderilor, rolul conducătorilor acestora în destrămarea întreprinderilor şi delapidarea bunurilor statului.
Pe acest caz, a fost inițiată o cauză penală în baza art. 191 al. 5 Cod penal al RM. Conform legislației, persoanele culpabile de „Delapidarea averii străine” riscă privațiune de libertate de la 8 pînă la 15 ani.
Elena Mocreac