Anul trecut Serviciul Piscicol al Republicii Moldova nu a întreprins acțiuni de populare a lacurilor din țară, din cauza faptului că resurse alocate au fost cheltuite pentru crearea unui Centru de Reproducere, transmite CURENTUL.
Contactat de reporterul nostru, Directorul Serviciului Piscicol, Iurie Ursu ne-a comunicat că ținând cont de faptul că Serviciu Piscicol are mai multe obligațiuni de îndeplinit, nu reușește să se ocupe în mod special de popularea lumii acvatice, de aceea s-a hotărît construirea unui Centru special pentru Reproducere.
„În anul 2014 popularea nu a avut loc, deoarece resursele financiare care au fost alocate Serviciului Piscicol pentru activități de ameliorare piscicolă au fost direcționate pentru crearea unui Centru. Actualmente în RM nu există un Centru de servicii care ar avea menirea de-a întreprinde măsuri de ameliorare a speciilor de pești, de aceea s-a luat decizia împreună cu instituțiile europene să se reconstruiască un asemenea Centru. Datorită acestui Centru de Reproducere a speciilor de pești, s-ar putea efectua măsuri concrete, dar nu cele minime pe care Serviciul Piscicol le întreprinde, reieșind din necesitățile care sunt actualmente”, a declarat Iurie Ursu.
Pe lângă crearea unui asemenea Centru de Reproducere, Serviciul Piscicol și-a trasat și alte obiective asupra cărora anul acesta urmează să lucreze intensiv.
„Continuarea combaterii fenomenul braconajului, reorganizarea instituțională a acestui serviciu, Un alt obiectiv este armonizarea legislației, luând în calcul acele angajamente pe care și le-a luat Republica Moldova semnând Acordul de Asociere cu UE”, a adăugat Iurie Ursu.
Natalia Moraru