În Moldova sunt multe restaurante de lux, ce oferă consumatorilor bucate sofisticate, însă nici unul nu deține stele Michelin, informează CURENTUL.
Contactat de reporterul nostru, Director General Adjunct al Agenției Turismului, Stanislav Rusu ne-a comunicat despre șansele restaurantelor din Moldova pentru a se bucura de această distincție.
„Șanse tot timpul sunt, depinde de dorința și voința proprietarilor sau a bucătarilor șef, fiindcă nu se acordă stele Michelin restaurantului, ci bucătarului șef. La drept vorbit restaurante cu stele Michelin în regiunile din apropiere nici nu există: nici în Ucraina, România. Aceasta este o recomandare, o îndrumare de către mai mulți turiști, care vizitează anumite orașe din întreaga lume, care au apreciat un local cu 2 sau 3 stele și de exemplu sunt restaurante cu stele Michelin care lucrează doar 3 luni, fiindcă rezervarea la un astfel de restaurant se face din timp cu jumătate de an. Nu cred că pentru Republica Moldova este necesar să avem astfel de restaurante, însă trebuie să recunosc că este o promovare, cei care vizitează și vânează locuri unde sunt restaurante Michelin ar fi bine, însă ei nu vin pentru Republica Moldova sau de a mânca bucătărie națională, el vine pur și simplu doar că e Michelin. Nu cred că ar aduce beneficii țării atât cât mănânci un biftec la un preț de 300 de euro”, a precizat Stanislav Rusu.
CURENTUL.md menționează: Franța cumulează cele mai multe stele Michelin din lume – 594 de stele, iar Japonia are cele mai multe restaurante cu 3 stele Michelin din lume – 32 de restaurante. Tokyo întrece Parisul la categoria restaurante de 3 stele : Scor 16-10. Polonia este ultima intrată în clasament care are primul restaurant de o stea.
Natalia Moraru