[ X ]
Nu ai să crezi! Cîte maşini în valoare de peste 100.000 de euro au fost livrate în Moldova în 2015!
15 Ianuarie

Anul 2015 a fost un an foarte bun pentru industria de lux din Republica Moldova. Astfel, anul trecut,150 de automobile de peste 100 de mii de euro au fost livrate în țară, informează CURENTUL.

Solicitat de reporterul nostru, Constantin Mihalachi, realizatorul emisiunii Auto Strada, ne-a comunicat că, cel mai scump Porsche livrat în Moldova este un Cayenne S Diesel de 135.000 de euro, fără a lua în calcul opționalele.

Totodată, la Chișinău s-a livrat în 2015 un Rolls-Royce Ghost de peste 300.000 de euro, iar, potrivit acestuia, este posibil ca din acest an pe străzile capitalei Republicii Moldova să circule un Brabus 700, cu tracțiunea pe 6 roți. Această mașină este proiectată special pentru clienții excentrici din Emiratele Arabe Unite.

Conform www.businessmagazin.ro, clienții din Moldova cumpără mașini de la showroomurile oficiale. Un motiv pentru care nu se importă atît de multe mașini de lux din Germania ar fi și taxele vamale, care în cazul unei mașini de 6,0 litri se ajunge la peste 21.000 euro.

„Odată ce au decis să dea o sumă enormă de bani pe o mașină, unii clienți de modele Porsche sau Mercedes-Benz nu vor să mai vadă la semafor o mașină identică cu cea aleasă de ei! Astfel, optează pentru versiuni speciale și opțiuni de personalizare care să le scoată mașina în evidență’’, a subliniat Mihalachi.

Clienții nu mai văd rostul să-și asume riscul de a aduce o mașină scumpă de la peste 2.500 kilometri depărtare, din moment ce o pot avea în siguranță direct acasă, împreună cu un discount ce poate ajunge la 10.000-15.000 euro.

Maria Rujină

Inapoi la arhiva noutaților