Ministerul Economiei prognozează a creștere a exportului de mărfuri în perioada anilor 2017 – 2019 cu circa 5,7% anual, iar a importurilor cu circa 4,7% anual, transmite CURENTUL.
Potrivit experților Ministerului Economiei, factorii care vor contribui la majorarea treptată a exporturilor în perioada de prognoză sunt restabilirea cererii externe, ofertei interne la produsele agricole, creșterea calitativă a exporturilor, în special, datorită investițiilor efectuate în extinderea şi reînnoirea bazei tehnologice, şi, respectiv, integrarea produselor moldovenești în fluxurile internaţionale.
În scopul extinderii şi diversificării piețelor de export pentru produsele moldovenești, precum şi reieșind din existenta unui interes sporit din partea agenților economici autohtoni din domeniul agroalimentar de a stabili relații comerciale cu Republica Populară Chineză și Republica Arabă Egipt, Ministerul Economiei a inițiat consultările privind oportunitatea negocierii unor eventuale Acorduri de Comerț Liber interstatale cu statele respective.
Mai mult, în viitorul apropiat va intra în vigoare Acordul de Comerț Liber între Republica Moldova şi Republica Turcia, care va liberaliza schimburile comerciale între două țări pentru circa 9 mii de poziții tarifare. Acordul dat are drept scop promovarea comerțului reciproc, dezvoltarea relațiilor economice dintre țări, contribuie la eliminarea barierelor în calea comerțului şi extinderea schimburilor comerciale, precum şi crearea condițiilor pentru continuarea atragerii investițiilor, în special pentru dezvoltarea celor mixte în cele două state.
Creșterea volumului importurilor va fi condiționată de restabilirea cererii interne, în special, pentru materia primă de import din partea mediului de afaceri; majorarea fluxului de investiții, în special a mașinilor, aparatelor electrice, produselor minerale. Ponderea majoră în totalul importurilor va reveni, în special, resurselor energetice, datorită creșterii economice preconizate în sectoarele de bază ale economiei, dar mai ales a prețurilor la gaze naturale şi petrol.
Adrian Platon