[ X ]
Iată la ce au crescut cel mai mult prețurile în luna ianuarie
12 Februarie
foto: mediafax.ro

Preţurile medii de consum în luna ianuarie 2014 s-au majorat cu 0,8% faţă de luna decembrie a anului trecut. Datele au fost făcute publice de către Biroul Naţional de Statistică(BNS), transmite Curentul.md. 

BNS informează că majorarea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare – cu 1,4 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 0,4 la sută şi la tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,3 la sută.

În luna ianuarie 2014 au crescut preţurile la unele produse alimentare: struguri proaspeţi – cu 10,0%, legume proaspete – cu 10,0%, în special: ceapă uscată – cu 22,9%, varză – cu 16,6%, roşii – cu 14,1%, morcovi – cu 10,1%, cartofi – cu 6,5%,  fructe proaspete – cu 2,1%, carne de oi – cu 1,8%, lapte şi produse lactate – cu 1,6%,  iar subprodusele – cu 1,2%.

La mărfurile nealimentare în luna ianuarie a fost marcată majorarea preţurilor la: obiecte de sanitărie şi igienă – cu 2,3%,  automobile – cu 1,7%, instrumente pentru igiena personală – cu 1,6%, utilaj mecanic de uz casnic – cu 1,1%, ediţii tipărite – cu 1,0%, medicamente – cu 0,7%, confecţii, carburanţi şi cărbune de pămînt – cu cîte 0,1%, ţigări – cu 1,7%.

Totodată, în perioada de analiză au scăzut preţurile la: îmbrăcăminte din blănuri pentru bărbaţi – cu 1,2%, cizme de iarnă, costume sportive pentru femei şi bărbaţi, articole pentru acoperirea capului pentru femei, ventilatoare – de la 0,1% pînă la 0,6%.

La serviciile prestate populaţiei în luna ianuarie 2014 a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la: poliţa de asigurare medicală obligatorie – cu 22,2%, plata pentru chiria în cămine studenţeşti – cu 2,9%, serviciile taximetrelor – cu 2,4%, serviciile transportului feroviar internaţional – cu 2,0%, serviciile legate de alimentaţia publică în ospătării şi restaurante – cu 1,9% şi respectiv 1,3%, plata pentru închirierea apartamentelor – cu 1,4%, serviciile transportului aerian – cu 0,6%.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților