[ X ]
(FOTO) Preşedintele Mobiasbancă impresionat de cele văzute la Franzeluţa
7 Decembrie

Combinatul  de panificație SA „Franzeluța” a fost vizitat astăzi de către Președintele BC „Mobiasbanca Groupe Societe Generale” SA, Ridha Tekaia. Scopul vizitei a fost de a lua cunoștință cu  reformele care au  loc în cadrul întreprinderii începînd cu anul 2013, cînd a început implementarea Strategiei de dezvoltare a Combinatului pentru anii 2013-2017, transmite CURENTUL.  

În acest sens, BC „Mobiasbanca Groupe Societe Generale” SA  a acordat un credit investițional în valoare de  4 milioane euro. În total, suma investițiilor ce urmează a fi efectuate în perioada 2013-2017  este de  circa 300 milioane lei.

Ridha Tekaia însoțit de directorul general al SA „Franzeluța”, Victor Cojocaru a vizitat toate secțiile de producere. Victor Cojocaru a făcut prezentarea produselor   SA „Franzeluța”, precizînd că la momentul de față sunt puse în vînzare peste 700 de  denumiri.

„La începutul anului 2014, Combinatul de panificaţie „Franzeluţa” S.A. a pus în funcțiune două linii performante de producere a pîinii. Noul utilaj are o  capacitate de producere de 28 de tone/24 ore. Înaprilie 2015,  a fost dată în exploatare o linie nouă pentru produse de producere în forme şi pe foi. Linia este multifuncţională,  mecanizată, are o suprafaţă de coacere de 42,5 metri pătraţi şi dispune de cuptor de coacere în două nivele. Capacitate liniei constituie 17-18 tone/24 de ore”, a precizat Victor Cojocaru.

Ridha Tekaia s-a arătat impresionat de cele văzute, precizînd că se mîndrește că BC „Mobiasbanca”  SA este partenerul „Franzeluța” S.A. pe calea modernizării și retehnologizării combinatului. Președintele BC „Mobiasbanca Groupe Societe Generale” și-a arătat disponibilitatea de a continua buna colaborare.

Precizăm că, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a întreprinderii pentru anii 2013-2017, aprobată de către Consiliul Societăţii  la data de 16 ianuarie 2013,  se efectuează o restructurare tehnică, tehnologica și organizatorica  a întreprinderii. Investițiile  se efectuează în producerea de bază, astfel că, începînd cu anul 2013 și pînă în prezent  au constituit mai mult de 200 milioane de lei,  inclusiv 125 milioane de lei din resursele proprii  ale întreprinderii. În anul 2016  urmează a fi investite încă 80 de milioane de lei.

La întreprindere activează peste 2300 persoane, iar zilnic aici se produc 150-160 tone de produse de panificație.

IMG_0601 IMG_0625 IMG_0644 IMG_0655 IMG_0667 IMG_0683 IMG_0702 IMG_0718 IMG_0731 IMG_0738 IMG_0847 IMG_0915 IMG_0980 IMG_1007 IMG_1018 IMG_1082 IMG_1148 IMG_1151

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  2. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  3. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |
  1. CNA a aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 7 milioane de lei pentru ”corupere electorală pasivă”
    Social |
  2. Moldova va beneficia de grant de 4,5 milioane de dolari pentru îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice
    Business |
  3. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  4. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  5. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |