[ X ]
El i-a luat locul lui Leonid Talmaci la Asociația Băncilor din Moldova!
18 Iulie

Președinte al Asociației Băncilor din Moldova (ABM) a fost numit Nicolae Dorin, transmite CURENTUL.

Responsabilitățile Asociației Băncilor din Moldova, care până în data de 19 ianuarie aparțineau lui Leonid Talmaci, au revenit lui Nicolae Dorin, care este unul dintre fondatorii „Mobiasbancă”, însă paralel fiind și vicepreşedinte al ABM.

Contactat de reporterul nostru, noul președinte al ABM, Nicolae Dorin ne-a comunicat că momentan se abține de-a face anumite declarații.

„Mă aflu în funcție de la 1 iulie, până atunci am fost în concediu de la „Mobiasbanca”. Trebuie să înțelegeți ca este prematur să răspund la interviuri după primele două săptămâni. Aveți răbdare”, a precizat Nicolae Dorin.

Natalia Moraru

Inapoi la arhiva noutaților