[ X ]
Directorul Lear Corporation: Nouă ne place să muncim aici în Republica Moldova
30 Octombrie

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei Andrian Candu a vizitat ieri Zona Economică Liberă din raionul Ungheni, făcînd turul companiei LEAR Corporation și la întreprinderea Covoare Ungheni, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, filiala companiei LEAR Corporation din Ungheni se ocupă cu confecționare huselor pentru scaune auto. Directorul întreprinderii l-a informat pe vicepremier că în subordinea sa sunt 1500 de angajați și încă se se fac angajări.

„Nouă ne place să muncim aici în Republica Moldova, oamenii sunt foarte harnici, dar puțini. Avem capacități mai mari, dar forța de muncă e mică. Muncim în trei ture, iar multe dintre angajate au copii mici acasă și nu pot să-i lase singuri”, a declarat directorul Lear Corporation din Ungheni, Marian Lefter.

În acest context, vicepremierul a promis că va discuta cu colegii săi pentru identificarea unor surse financiare pentru construcția unei grădinițe, care să activeze 24 de ore din 24.

„Faceți o statistică și aflați câți copii și de ce vârste, ai angajaților din ZEL Ungheni. Trimiteți aceste date la minister, iar noi vom găsi o soluție. Putem apela la o companie care e specializată în construcția unor astfel de clădiri”, a declarat Andrian Candu

LEAR Corporation este specializată în ramura de confecționare a scaunelor pentru automobile și produc în Europa, America de Nord, America de Sud și Asia pentru toate companiile constructoare de mașini din lume.

Tot ieri, vicepremierul a vizitat și fabrica de covoare din Ungheni, unde sunt angajați 600 de muncitori, care primesc salarii de aproximativ 6 mii de lei. Directorul întreprinderii l-a informat pe vicepremier că țese stocuri de 260 de mii metri pătrați, iar pe parcursul a două săptămâni reușește să comercializeze câte 400 de mii de metri pătrați.

CURENTUL.md precizează: În cadrul Zonei Economice Libere din raionul Ungheni sunt înregistrate peste 30 de companii, dintre acestea activează 20.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților