[ X ]
Cel mai mare forum al Întreprinderilor Mici și Mijlocii și-a deschis lucrările la Vadul lui Vodă
17 Octombrie

Cea de-a V-a ediție a Forumului moldo-german privind finanțarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ÎMM) și-a deschis astăzi lucrările în localitatea Vadul lui Vodă, unde participă  reprezentanţi ai ministerelor de resort, ai instituțiilor financiare moldoveneşti şi internaţionale, ai ÎMM, precum şi experţi în domeniul finanțării ÎMM, transmite CURENTUL.

Forumul este organizat pentru a genera schimb de experienţă şi dialog despre necesitatea de finanţare a ÎMM. Astfel, formatul forumului prevede prezentarea serviciilor de finanţare a ÎMM de către bănci şi alte instituții finanţatoare din R. Moldova.

În cadrul forumului se desfășoară patru mese rotunde unde se discută despre regimurile fiscale favorabile pentru procesele inovative la nivelul ÎMM, abordate din perspectiva Uniunii Europene; apropierea sectoarelor bancare din R. Moldova și regiunea transnistreană prin finanțarea ÎMM; reconsiderarea strategiilor de dezvoltare a ÎMM în contextul crizei financiare globale; perspectivele și oportunitățile de dezvoltare pentru ÎMM din sectorul agricol, în contextul implementării Acordului de Asociere R. Moldova-UE.

Forumul moldo-german consacrat finanţării ÎMM are loc în cadrul Programului TRANSFORM al Ministerului Federal de Finanţe al Germaniei, cu participarea Băncii de Dezvoltare KfW, precum şi a Institutului de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” din R. Moldova.

Potrivit Biroului Național de Statistică, sectorul ÎMM din țara noastră deține 97,7% din totalul întreprinderilor din țară, asigură 56,2% locuri de muncă și are o contribuție la PIB de doar 28,3%.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților