[ X ]
ANRE: Tarifele provizorii pentru energia electrică nu vor fi achitate de consumatorii finali
9 Februarie

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) dezminte informaţia, potrivit căreia a majorat de două ori tariful pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, comparativ cu anul 2012, transmite CURENTUL cu referire la Serviciul de presă al ANRE.

În context, ANRE precizează că în anul 2012 nu a stabilit un asemenea tarif. „A efectuat acest exerciţiu, pentru prima dată, în decembrie 2014, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la energia electrică, care stabileşte separarea, din punct de vedere legal, cu începere din 1 ianuarie 2015, a activităţii de distribuție de activitatea de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate”, se spune în comunicat.

Totodată, ANRE informează consumatorii de energie electrică că tarifele provizorii pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de către Î.C.S. ”RED Union Fenosa” S.A., aprobate la finele anului trecut de Consiliul de  Administraţie al ANRE, nu au nici o legătură cu tarifele finale pentru consumatorii finali şi se referă exclusiv la relaţiile între Î.C.S. ”RED Union Fenosa” S.A., care prestează servicii de distribuţie a energiei electrice, şi noua companie  Î.C.S. ”Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” S.A. ce prestează servicii de furnizare a energiei electrice. Compania respectivă a fost creată la 1 ianuarie 2015 în rezultatul divizării Î.C.S. ”RED Union Fenosa” S.A.

ANRE precizează că tarifele provizorii pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice vor fi achitate nu de consumatorii finali, ci de către noua întreprindere Î.C.S. ”Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” S.A. pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat acesteia de compania Î.C.S. ”RED Union Fenosa” S.A.

De asemenea, ANRE notează că după finalizarea procedurii de reorganizare prin separare a altor două reţele de distribuţie a energiei electrice RED Nord şi RED Nord Vest, ea urmează să stabilească tarifele pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de întreprinderile respective.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților