[ X ]
Ambasadorul Spaniei în RM: Firmele spaniole sînt pregătite să vină în Moldova
6 Noiembrie

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei Andrian Candu a avut o întrevedere cu Ramiro Fernandez Bachiller, Ambasadorul Regatului Spaniei acreditat în România şi Republica Moldova. Vicepremierul l-a felicitat pe Excelența Sa cu ocazia numirii în noua funcție și i-a urat succes în activitate. În cadrul întâlnirii, Andrain Candu a solicitat sprijin pentru atragerea investitorilor spanioli în țara noastră, transmite CURENTUL.

„Avem mulți investitori spanioli în Republica Moldova, dar mai este loc și pentru alții. Puține lucruri s-au făcut în acest sens, de aceea vreau ca împreună să fortificăm relațiile economice. Cred că puterm organiza o comisie interguvernamentală responsabilă de colaborări în domeniul economic și un calendar al evenimentelor”,  a declarat vicepremierul.

La rîndul său, Ramiro Fernandez Bachiller a menţionat că firmele spaniole sunt pregătite să vină aici, să susțină Moldova pe calea europeană. „Putem organiza un seminar pentru firmele spaniole, în cadrul căruia să fie  prezentate oportunitățile din Moldova”, a spus diplomatul.

Vicepremierul Andrian Candu a menționat mai multe domenii ce ar putea atrage atenția investitorilor europeni.

„Și la capitolul energetic am putea crea noi colaborări. Un domeniu prioritar pentru noi este agricultura. Producătorii autohtoni trebuie să treacă printr-un ciclu de procese ca să-și poată ajusta producția la standardele europene. Capacități și voință există, avem nevoie doar de tehnologii și investiții. Pe alocuri în Republica Moldova sunt mai multe avantaje decât în România”, a declarat Andrian Candu.

Vicepremierul a subliniat faptul că în Spania domeniul turismului este bine dezvoltat și a solicitat asistență pentru a îmbunătăți domeniul și în țara noastră.

„Puteam stabili contacte între Agenția de Turism din Moldova și instituția de profil din Spania pentru a fi organizate twinning-uri cu susținere financiară din partea Uniunii Europene”, a conchis Andrian Candu.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților