[ X ]
[ X ]
[ X ]
Opinie: Ce cadavre politice va resuscita Platforma DA?
30 August

În ultima perioadă, în lumea politică tot mai insistent se vorbeşte că, chipurile, la uşile celor ce conduc Platforma civică „Demnitate şi Adevăr” s-au format rînduri întregi de cadavre politice, dornice să-şi ofere serviciile sau, mai bine zis, să ofere DA o platformă politică în eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate. Se zice că în aceste cozi, care capătă proporţii cu fiecare zi, stau tot felul de aventurieri politici – şi din cei care şi-au încercat norocul, dar nu au reuşit să se impună în politica moldovenească; şi din cei au fost în Parlament, dar nu prea au reuşit să-şi satisfacă interesele, iar ulterior au fost daţi jos de către alegătorii care au înţeles cine sînt ei în realitate; şi din cei care au fost la treuca puterii, au văzut cît de bine e acolo şi acum se rup înapoi pe orice cale etc.

Logica e simplă: aceste „cadavre” politice, cărora din start le era în cot de protestele DA, cînd au văzut că ele cresc în amploare şi că apar perspective reale de afirmare în politică în continuare, brusc s-au „convertit” în „mari luptători cu regimul” şi, ca nişte fete de purtări uşoare, au „acostat clientul”, făcîndu-i avansuri care mai de care. Iar principalul argument este: voi veniţi cu protestul, iar noi cu partidul şi, dacă ajungem la anticipate, ne vom înţelege deja cui şi cîte locuiri îi vor reveni.

Eu sincer înţeleg situaţia Platformei DA şi admit că cei din conducerea DA nu se aşteptau, atunci cînd lansau această iniţiativă, că ea va deveni una atît de importantă pentru politica moldovenească. Înţeleg că acum cei din Platforma DA îşi pun întrebarea: Dar ce vom face mai departe? Să admitem că protestele se încununează de succes şi ei obţin organizarea de alegeri parlamentare anticipate. Dar, apare altă întrebare: Cine va beneficia de această mică revoluţie? Or, se ştie că revoluţia o fac romanticii, iar de rezultatele ei, de obicei, beneficiază altcineva. Pentru a nu admite acest lucru, cei din Platforma DA se gîndesc probabil şi la o eventuală participare în alegeri. Dar, în condiţiile în care vor fi în criză de timp şi, în plus, Ministerul Justiţiei e în mîinile puterii, ei, probabil, cred că nu are sens de iniţiat crearea unui nou partid politic şi atunci unica soluţie este preluarea uneia sau mai multor din formaţiuni politice existente deja. Acest lucru îl înţeleg şi unii aşa-zişi lideri de partide care încearcă să profite de Platforma DA pentru a-şi satisface interesele lor înguste.

Dar, cei din Platforma DA trebuie să înţeleagă şi alt lucru: resuscitarea cadavrelor politice nu este o soluţie bună pentru ei. Iar dacă vor să se convingă de acest lucru nu au decît să facă o scurtă incursiune în istoria politică a Republicii Moldova din ultimii ani, care arată clar că „ce iese din pisică şoareci mănîncă”. Or, resuscitarea cadavrelor politice tot timpul a jucat împotriva celor care au recurs la această modalitate. Într-un cuvînt, dacă Platforma DA vrea să se compromită o dată şi pentru totdeauna, nu are decît să facă acest pas. Pînă la urmă, ei sînt acei care trebuie să decidă ce riscuri îşi pot asuma şi dacă vor putea face faţă consecinţelor.

www.tribuna.md

Inapoi la arhiva noutaților