Profilaxia pre-expunere la HIV este foarte eficientă în diminuarea cazurilor de infectare cu HIV, iar comunicarea și informarea oamenilor este absolut necesară în prevenirea epidemiei HIV. De această părere este expertul francez Jean – Michel Molina, care a oferit mai multe detalii în cadrul unui scurt interviu, transmite CURENTUL.
„Avem dovada clară că în țările în care tratamentele PrEP au fost implementate cu succes, cazuri noi de diagnosticare cu HIV în rândul celor care îl administrează nu mai sunt. Avem țări ca SUA, Marea Britanie, Franța sau Spania în care numărul de infectări noi în rândul populației cheie afectate a scăzut cu 30 la sută. Dar ceea ce este mai important în prevenire este că oamenii au aflat că se pot proteja de o posibilă infectare cu HIV luând această modalitate de prevenire – PrEP”, a spus expertul.
De asemenea, el menționează că în R. Moldova oamenii mai mult ar trebui să discute despre această HIV să știe cum să se protejeze.
„Oamenii trebuie să știe că în cazul unor relații sexuale cu o persoană a cărui statut HIV este necunoscut, sunt două metode de evitare a infectării cu HIV: prezervativul și PrEP-ul. Profilaxia pre-expunere este o metodă nouă și eficientă de prevenire a HIV, suplimentară prezervativului, care până nu demult era unicul mijloc de protecție contra HIV. Și dacă epidemia persistă este pentru că este aproape imposibil să convingem toți oamenii să folosească prezervativul ca măsură de protecție. Deci este nevoie de o soluție adițională. La fel ca și contracepția pentru femei, PrEP-ul este o metodă medicală de prevenire a infecției cu HIV care împiedică infectarea”, a mai spus expertul.
În Republica Moldova infecția cu HIV continuă să fie o problemă majoră de sănătate publică cu un mare impact medical, social și economic. În 2019 au fost confirmate peste 900 de cazuri noi cu HIV, numărul total al persoanelor infectate depășind cifra de 12 mii. Jumătate din persoanele estimate că trăiesc cu HIV nu își cunosc statutul. Contactele sexuale neprotejate reprezintă unul din factorii de risc pentru transmiterea HIV. Profilaxia pre-expunere la HIV (PrEP) este o modalitate de a preveni infectarea, în acest fel asigurându-se dreptul la sănătate pentru persoane, în special cele din grupurile cheie afectate.
Interviul a fost realizat în contextul marcării, la 1 martie, a zilei „Zero Discriminare”.
Cristina Parfeni