Cu ocazia marcării Zilei Universale a Iei, în Capitală se desfășoară cea de-a V-a ediție a „Ospățului Sânzienelor”, transmite CURENTUL.
„Ospățului Sânzienelor” reprezintă un prânz de fete în ii care se ține pe iarba din fața Catedralei, chiar în centrul Chișinăului.
Din partea organizatorilor sunt garantate socializarea, specialiști care știu să facă IE și vă pot învăța, mame care educă pruncilor din fașă încă dragostea pentru tradiții și multe ii.
La eveniment sunt invitate toate grupurile de meșterițe din țară care creează IE și o promovează oriunde: Grupul „Șezătoare Basarabia”, „Măiestria”, meșteri populari, colaboratori ai instituțiilor de cultură care poartă și valorifică aceste obiecte de artizanat, interpreți de folclor și dansatori, profesori universitari, grupuri folclorice de copii și tineri și toată lumea care poartă IA în suflet și în viața de zi cu zi.
Evenimentul va începe la ora 12:00.
Cristina Parfeni