[ X ]
Ziua Drapelului de Stat va fi marcată pe 27 aprilie, printr-o ceremonie oficială
24 Aprilie

Ziua Drapelului de Stat va fi marcată pe 27 aprilie, printr-o ceremonie oficială organizată în fața clădirii Guvernului.

Evenimentul, devenit tradițional, se va desfășura în prezența conducerii țării și va include prestații ale orchestrei prezidențiale și ale gărzii de onoare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, Ziua Drapelului reprezintă o ocazie de a evidenția simbolurile naționale și de a promova unitatea în rândul cetățenilor. El a menționat că tricolorul este prezent în toate regiunile țării, în evenimente care aduc în prim-plan valorile naționale și contribuțiile Moldovei în plan intern și internațional.

Daniel Vodă a îndemnat cetățenii și instituțiile publice să arboreze drapelul în această zi, subliniind importanța atașamentului față de simbolurile statului.

 

 

Inapoi la arhiva noutaților