[ X ]
Ziua Armatei Române. Iată ce manifestări vor avea loc în RM
23 Octombrie

Ambasada României în Republica Moldova organizează, în zilele de 24 și 25 octombrie 2018, o serie de manifestări dedicate marcării Zilei Armatei Române, transmite CURENTUL.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, și ataşatul apărării militar şi aero al României în Republica Moldova, colonel Cristi Ladaniuc, vor participa miercuri, 24 octombrie 2018, la ceremonia militară de comemorare a eroilor români organizată la Cimitirul Eroilor Români din localitatea Feștelița (raionul Ștefan Vodă). Evenimentul va mai cuprinde alocuțiuni ale oficialilor din cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, ale autorităților locale, un ceremonial religios susținut de un sobor de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatului Plaiurilor, precum și depuneri de flori.

Manifestările vor continua joi, 25 octombrie 2018, cu vernisarea expoziției tematice „Eroul Necunoscut al României” la Centrul de Cultură și Istorie Militară din Municipiul Chișinău.

Ulterior, Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, și ataşatul apărării militar şi aero al României în Republica Moldova, colonel Cristi Ladaniuc, vor participa la ceremonia militară de comemorare a eroilor români organizată la Cimitirul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial (din incinta Cimitirului Central din Mun. Chișinău). Evenimentul va mai cuprinde alocuțiuni ale oficialilor din cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, ale autorităților locale, un ceremonial religios susținut de un sobor de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatului Plaiurilor, precum și depuneri de flori.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților