[ X ]
Zinaida Popa: Am fost intimidată și bruiată de echipa primarului Ion Ceban. Dacă nu vor fi realizate cele solicitate, ne întâlnim în instanța de judecată
11 Iulie

Zinaida Popa, președintele fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău, ieri, a depus cerere prealabilă pe numele Irinei Gutnic, viceprimara municipiului Chișinău, prin care a solicitat dezmințirea declarațiilor false și de defăimare în adresa sa, informează CURENTUL.

„În schimb, am fost intimidată și bruiată de echipa primarului Ion Ceban, cărora nu le place adevărul spus în ochi. Ei au acaparat camera și nu mi-au permis să vorbesc în timpul briefingului de presă anunțat cu o zi înainte”, a spus ea.

Totodată, Zinaida Popa a declarat: „În condițiile în care domna Gutnic nu va dezminți falsurile spuse de către dumneaei la indicația primarului general Ion Ceban, atunci ne vom întâlni cu dumneaei în instanța de judecată.

Nu este prezentat niciun act probatoriu care să demonstreze că am deținut o funcție de conducere în S.A. Autocomtrans, fiindcă ele nu există.

În baza prevederilor legale solicit următorul text de dezmințire și scuzele publice de rigoare:

 „Eu, Irina Gutnic dezmint informația esențialmente falsă și defăimătoare și acuzațiile răspândite prin conferința de presă din ziua de 26 iunie 2024, la adresa dnei Popa Zinaida.

Subsemnata, Irina Gutnic, cere scuze publice de la d-na Popa Zinaida pentru distribuirea informației false și a acuzațiilor nefondate și abuzive aduse.””.

„Dacă nu vor fi realizate cele solicitate, ne întâlnim în instanța de judecată”, a conchis ea.

Inapoi la arhiva noutaților