Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a participat, astăzi, la cea de-a 50-cea ședință, aniversară, a Adunării Interparlamentare a Țărilor membre ale Comunității Statelor Independente (AI CSI), care se desfășoară la Sankt Petersburg în Palatul Tauride, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, în cuvântul de salut, Zinaida Greceanîi a declarat că, după învestirea noului Guvern, Republica Moldova a revenit în cadrul politicii pragmatice, prognozabile, orientate spre rezultat.
„Moldova a reluat plenar cooperarea cu țările Comunității Statelor Independente, inclusiv la nivel guvernamental. Suntem interesați într-o colaborare mai activă atât în CSI, cât și în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice, unde țara noastră are statut de observator din 2018. Astăzi Moldova are voință politică și deschidere pentru realizarea tuturor angajamentelor internaționale asumate. Țara noastră are o locație unică, care permite relații reciproc avantajoase cu țările din Vest și din Est, Moldova intră în două mari zone libere de comerț: UE și CSI. Odată cu venirea noilor autorități, conducerea a adoptat o nouă viziune care are la bază o politică externă echilibrată, stat militar-politic neutru, deschidere față de toți partenerii internaționali”, a spus Zinaida Greceanîi.
Președintele Parlamentului a subliniat că toate ramurile puterii sunt sincronizate și lucrează în unison prezentând garanții tuturor proiectelor investiționale. Potrivit Speakerului, există un mare potențial în dezvoltarea unor proiecte comune în diferite domenii. „Protejarea investițiilor, previzibilitatea, deschiderea noului Guvern, iată ce poate la această oră propune Moldova partenerilor externi și prietenilor din CSI”, a menționat Zinaida Greceanîi.
De menționat că, participanții la Adunarea Interparlamentară a țărilor membre ale Comunității Statelor Independente (AI CSI) au examinat documentele pregătite de comisiile permanente și proiectul Planului de norme model de perspectivă în CSI pentru anii 2020-2022.
Andriana Cheptine