[ X ]
Zinaida Greceanîi a reprezentat Moldova la summit-ul internațional „Rolul parlamentarilor în consolidarea păcii și securității internaționale”
28 Aprilie

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a participat, astăzi, la Reuniunea Președinților de Parlament organizată de Mejlisul Turkmenistanului, cu genericul „Rolul parlamentarilor în consolidarea păcii și securității internaționale”, transmite CURENTUL.

Zinaida Greceanîi a ținut un discurs în fața participanților, în care a mulțumit instituției legislative și Președintelui Turkmenistanului pentru inițiativa privind proclamarea anului 2021 drept Anul Internațional al Păcii și al Încrederii, menită să consolideze pacea și relațiile de prietenie între țări. Rezoluția adoptată în unanimitate în cadrul celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU este dovada importanței înalte a problemei responsabilității colective pentru asigurarea unui nivel sporit de securitate și stabilitate în lume.

Potrivit Speakerului, experiența combaterii infecției cu coronavirus și criza cauzată de aceasta au arătat o creștere semnificativă a rolului parlamentarismului. Dovezi convingătoare în acest sens sunt evenimentele din țara noastră, când, grație înțelegerii la nivelul conducerii instituțiilor legislative, într-un termen record au fost realizate acțiunile de livrare în Republica Moldova a unor loturi impunătoare de vaccinuri din alte țări.

„Profitând de această ocazie, aș dori să mulțumesc sincer țărilor care au răspuns solicitărilor noastre, inclusiv Federației Ruse și Republicii Populare Chineze, demonstrând astfel încă o dată că prietenul la nevoie se cunoaște”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Schimbul interparlamentar internațional, cooperarea în cadrul diferitelor organizații parlamentare internaționale joacă un rol foarte important în dezvoltarea și consolidarea relațiilor dintre țări, precum și în combaterea solidară a amenințărilor. Parlamentele sunt coloana vertebrală a democrației și a egalității. Iar astăzi ne convingem că parlamentele, parlamentarii sunt, de asemenea, generatori de soluții inovatoare care răspund provocărilor serioase de actualitate, a subliniat Zinaida Greceanîi.

„Prin colaborare și coeziune, putem obține imunitatea colectivă în toate sensurile acestui cuvânt”, a conchis Președintele Parlamentului Republicii Moldova.

Totodată, Președintele Legislativului a ținut să accentueze că Republica Moldova și-a proclamat neutralitatea permanentă, consacrată în articolul 11 ​​al Constituției. Această abordare este o dovadă a dorinței țării noastre de a promova soluții pașnice ale conflictelor emergente la nivel regional și internațional.

Reuniunea „Rolul parlamentarilor în consolidarea păcii și securității internaționale” a avut loc în regim online și a întrunit conducători de instituții legislative din Turkmenistan, Federația Rusă, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Republica Populară Chineză, Japonia, Iran, Republica Coreea, Turcia, Afghanistan.

Summit-ul s-a încheiat cu adoptarea Documentului final care va fi adus la cunoștința tuturor membrilor parlamentelor din țările participante, organizațiilor sistemului ONU și altor organizații internaționale, regionale și subregionale, precum și a societății civile.

Inapoi la arhiva noutaților