[ X ]
ZEL „Bălți” înregistrează o creștere a investițiilor. Salariul mediu a fost peste 10 mii lei
25 Octombrie

„Investițiile în ZEL ”Bălți” sunt în creștere cu circa 24%. Au fost create peste 8 mii de locuri de muncă. Salariul mediu pentru zona respectivă a fost de peste 10 mii lei. Aceasta se datorează politicii eficiente de atragere a investițiilor și facilităților oferite de zonele economice libere”. Afirmația a fost făcută astăzi de Chiril Gaburici, referitor la raportul de activitate și indicatorii de performanță a Zonei Economice Libere „Bălți”, pentru nouă luni ale anului 2018, transmite CURENTUL.

Principalii indicatori ai Zonei Economice Libere „Bălți”, în ianuarie-septembrie 2018, au înregistrat o creștere semnificativă, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Volumul investițiilor atrase în ZEL „Bălți”, în perioada de referință, a crescut cu 23,8%, înregistrând o creștere de la circa 142 milioane USD la circa 175 milioane USD. Totodată, volumul taxelor achitate la Bugetul de Stat a constituit 716 mii lei.

Totodată, numărul de angajați ai rezidenților a însumat 8176 de persoane, față de 5490 de persoane înregistrați în 2017, ceea ce reprezintă o creștere cu 48,9%. De asemenea, în primele nouă luni ale anului 2018, a crescut volumul vânzărilor. Valoarea lor însumând cifra de circa 4 milioane lei, față de 1 milion 610 mii lei, în perioada similară a anului 2017, ceea ce reprezintă o creștere de 148% a vânzărilor.

Printre cele mai relevante activități ale ZEL Bălți, poate fi specificată deschiderea la 3 septembrie curent a Colegiului de Inginerie din or. Strășeni. Aceasta fiind prima instituție de învățământ dual din Republica Moldova, urmând modelul german. Sistemul dual oferă posibilitatea absolvenților de liceu să îmbine pregătirea teoretico-ştiinţifică cu cea practică, aceasta fiind o alternativă atractivă studiilor universitare.

De asemenea, Compania germană Draexlmaier, la 15 octombrie 2018 a dat startul celei de a patra fabrici de producție la Cahul. La moment, aici activează peste 200 de angajați, numărul cărora va crește până la 1500, până la finele anului 2019. Totodată, în vara acestui an, Compania „Coroplast” (Germania), a demarat construcția unei fabrici în orașul Căușeni, care va crea alte 600 locuri de muncă, la cele 300 deja existente. Valoarea proiectului investițional este estimat la circa 20 de milioane USD.

Un alt pas important în vederea atragerii investițiilor, a fost înregistrarea Companiei „Fritzmeier Cahul”, o filială a investitorului german „Fritzmeier Group”. Datorită suportului oferit de ZEL Bălți, compania „Fritzmeier Cahul”, a rezolvat toată partea logistică, privind înregistrarea și lansarea unei afaceri, într-un termen restrâns și operativ. La moment, „Fritzmeier Cahul” este în proces de instruire a angajaților, în România, și pregătește partea tehnică pentru ca la începutului anului viitor să înceapă implementarea proiectului său investițional. În procesul de producție vor fi utilizate cele mai moderne tehnologii, utilaje și echipamente computerizate, roboți, care vor constitui cele mai performante echipamente din țara noastră, a specificat administrator principal ZEL Bălți.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților