Peste 40 de misiuni au fost întreprinse de salvatorii și pompierii din Republica Moldova în urma intensificării vântului și ploilor din ziua de 6 august 2025. Cele mai dese solicitări au fost înregistrate în municipiul Chișinău, Soroca și Bălți.
Conform informațiilor din subdiviziunile teritoriale, angajații IGSU au intervenit pentru realizarea lucrărilor de defrișare a arborilor căzuți, dar și eliberarea părților carosabile de copaci doborâți.
La Bălți pe strada Visarion Puiu, în urma intensificărilor de vânt, un arbore s-a prăbușit peste o conductă de gaz. La fața locului au intervenit angajații Direcției regionale căutare salvare nr.2 care au defrișat copacul căzut, dar și l-au înlăturat. Tot în municipiul Bălți salvatorii au avut misiunea de a demonta un balcon de pe strada Decebal nr.35 întrucât acesta risca să se prăbușească în orice moment.
De intervenția angajaților IGSU a fost nevoie și în localitatea Dușmani din raionul Glodeni, unde vântul puternic a smuls mai multe foi de ardezii de pe acoperișul gimnaziului din localitate.
În urma intemperiilor victime nu au fost raportate. Comisiile pentru situații excepționale locale estimează suma prejudiciilor înregistrate.