[ X ]
Votul prin corepondență ar putea fi implementat la alegerile parlamentare
20 Ianuarie

După ce a fost testat la alegerile prezidențiale din 2024, votul prin corespondență ar urma să fie implementat și la alegerile parlamentare din acest an, informează CURENTUL. 

„Ca urmare a implementării parțiale a votului prin corespondență în cele 6 țări, Comisia Electorală Centrală (CEC) consideră oportună păstrarea acestei metode alternative de vot pentru cetățenii aflați peste hotarele țării, în scopul facilitării participării acestora la alegeri.

…Autoritatea electorală consideră oportună continuarea acțiunii Legii nr. 109/2024, prin extinderea termenului de aplicare parțială pentru alegerile parlamentare, eventual cu extinderea listei țărilor unde poate fi aplicată metoda votului prin corespondență” – se spune în Raportul cu privire la votul prin corespondență, aprobat de CEC.

De asemenea, CEC reiterează recomandarea Comisiei de la Veneția în care se propune stabilirea votului prin corespondență ca metodă permanentă, după alegerile parlamentare din 2025, pentru a fi asigurată respectarea principiilor stabilității și securității juridice.

Amintim că, Republica Moldova a implementat votul prin corespondență la alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din anul 2024, pentru cetăţenii cu drept de vot aflaţi pe teritoriul a 6 țări: Statele Unite ale Americii, Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda. 1 986 de alegători au solicitat votul prin corespondență. Cu toate acestea, numărul alegătorilor a căror cerere a fost acceptată după verificare și cărora le-au fost trimise plicurile cu buletine de vot a fost de 1809. Numărul plicurilor exterioare cu buletine de vot cu opțiunea de vot exprimată prin corespondență în primul tur de scrutin a fost de 1312 (72,52%) și de 1459 (80,65%) în al doilea tur.

Inapoi la arhiva noutaților