[ X ]
Votat în prima lectură: Mai mulți cetățeni vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului
2 Februarie

Deputații au aprobat în prima lectură proiectul de lege cu privire la modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului. Inițiativa legislativă a fost susținută de 80 de parlamentari, informează CURENTUL.

Scopul principal al proiectului este majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat, utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului. Prin urmare, mai mulți cetățeni vor putea beneficia de această prestație socială.

Totodată, proiectul presupune extinderea termenului de luare a deciziei privind acordarea dreptului la ajutor social și la ajutor pentru perioada rece a anului cu 20 de zile lucrătoare – până la 40 de zile. Astfel, organele sistemului de asistență socială vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a procesa toate cererile depuse de solicitanți.

De menționat că pentru anul 2023 au fost estimați cca 220 mii de beneficiari de ajutor pentru perioada rece a anului lunar. În acest scop, au fost aprobate mijloace financiare necesare pentru plata prestației respective în volum total de cca 770 milioane de lei.

Proiectul de lege urmează a fi votat în lectura a doua.

Inapoi la arhiva noutaților