Persoanele care beneficiază de pensii și alocații sociale de stat ar putea primi un suport unic în sumă de 600 de lei. Parlamentul a aprobat proiectul în prima lectură, cu voturile majorității deputaților prezenți la ședință, transmite CURENTUL.
Beneficiari vor fi persoanele care primesc pensii și alocații sociale de stat ce nu depășesc 2 000 de lei. De suport unic vor beneficia persoanele care primesc pensii pentru limita de vârstă, pensii de dizabilitate, pensii de urmaș, pensii pentru vechime în muncă, pensii pentru unele categorii de angajați, pensii ale militarilor în termen și membrilor lor de familie, pensii ale participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobâl, precum și beneficiarii de alte alocații sociale stabilite în sistemul public de pensii până la 1 aprilie 2019.
Potrivit estimărilor, peste 600 000 de persoane vor beneficia de acest suport unic.
Inițiativa legislativă aparține deputaților Sergiu Sîrbu, Valentina Stratan și Valentina Rotaru.
Achitarea ajutorului de 600 de lei va fi efectuată de Casa Națională de Asigurări Sociale, prin intermediul prestatorului de servicii de plată care asigură plata pensiilor și alocațiilor sociale. Cheltuielile de implementare a legii vor fi acoperite din contul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Pentru a intra în vigoare proiectul de lege urmează a fi votat de Parlament și în lectura a doua.
Cristina Pendea