Legislativul a votat, astăzi, declararea zilei de 14 februarie – Ziua națională a lecturii.
Proiectul, care prevede modificarea Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă din Republica Moldova, a fost susținut cu votul a 79 de deputați.
Deputata Angela Munteanu-Pojoga, unul dintre autorii proiectului, a precizat că în țara noastră activează 2655 de biblioteci, majoritatea dintre care necesită reparații capitale, duc lipsă de personal de specialitate și au un număr al utilizatorilor activi în scădere.
”Prin această inițiativă îmi doresc să schimbăm abordările față de aceste instituții, să le valorificăm și să le promovăm în comunitate” a declarat deputata.
Potrivit proiectului, autoritățile dar și instituțiile cu atribuții în domeniul culturii și educației vor acorda sprijin logistic și financiar bibliotecilor, muzeelor, instituțiilor de învățământ, organizațiilor neguvernamentale, editurilor, etc., pentru organizarea evenimentelor de promovare a lecturii.
Totodată, Consiliul Audiovizualului, furnizorii și distribuitorii de servicii media vor produce, difuza sau redifuza emisiuni de promovare și încurajare a lecturii.
Declararea Zilei naționale a lecturii este propusă în contextul marcării, la nivel mondial, a Zilei Internaționale a Cititului Împreună, desfășurată anual în primele zile ale lunii februarie, dar și a zilei de 14 februarie, zi în care s-a născut marele poet Grigore Vieru.